Suntem în 1979, în plin Război Rece. Competiția dintre cele două super-puteri și blocurile pe care le conduc este însă încinsă la maxim, fiecare dintre cele două căutând acel avantaj tehnologic decisiv de natură a le ajuta să câștige războiul.
Ambele țări au înțeles deja că ramura maritimă a triadei nucleare are cele mai mari șanse de supraviețuire în cazul unui conflict astfel încât ambele părți sunt deosebit de atente la realizările celeilalte. Gorșkov a înțeles și el asta, prin urmare sovieticii încep încet – încet să-i impresioneze pe americani și pe aliații lor. Primul șoc este administrat de submarinele clasei Alfa, al căror corp din titan le ajută să atingă adâncimi mari, iar dimensiunile și noul reactor să accelereze și să atingă viteze impresionante în imersiune. Atât de impresionante încât NATO constată că, deși le aud de pe Lună, nu prea au torpile capabile să le prindă din urmă. De altfel, apariţia acestor submarine a determinat puterile occidentale să proiecteze noi torpile, SUA trecând la realizarea Mk-48, iar Anglia la realizarea „Spearfish”. Primul Alfa a intrat în serviciu în 1971.
Însă Alfa nu era singura noutate a flotei sovietice. Submarinele clasei Victor I brăzdau oceanele încă din 1967 și erau deja un real avans tehnologic prin comparație cu predecesoarele sale. 48 de unități au fost produse în total, împărțite în trei sub-clase chiar dacă sovieticii le-au atribuit denumiri diferite. Trei dintre ele sunt active și astăzi.
Chiar dacă tehnologic nu erau încă peste occidentali, la capitolul spionaj sovieticii le dădeau lecții primilor. Pe această cale au și aflat că americanii urmăreau cu relativă ușurință navele clasei Victor II… Ceea ce a condus la construcția sub-clasei Victor III. Aceasta avea dimensiuni similare cu celelalte sub-clase dar calități acustice îmbunătățite.
Denumit de sovietici Proiect 671 RTM/RTMK, Victor III a intrat în serviciu în 1979, 25 fiind construite până în 1991. Erau mult mai „tăcute” decât predecesoarele lor și erau prevăzute cu patru tuburi prin care puteau fi lansate rachete SS-N-21 sau SS-N-15 sau torpile SET 53 la care se adăugau două tuburi prin care puteau fi lansate rachete SS-N-16 și torpile SET 65. Puteau lua la bord 24 de torpile şi/sau rachete sau 36 de mine.
Un submarin de clasă Victor III, similar K-324. Sper că bulbul buclucaş este suficient de bine evidenţiat. Sursa foto: wikipedia
La momentul introducerii sale în serviciu occidentalii, care erau cu ochii pe sovietici „ca pe butelie”, au remarcat că, deasupra derivei pupa apăruse un bulb de forma unei picături de apă. Fără a avea de la bun început poze detaliate şi cu o rezoluţie superioară, americanii au început să-şi facă tot felul de idei asupra destinaţiei bulbului, speculaţiile mergând până la a-l bănui pe Victor III de instalarea unei propulsii de tip nou, magneto-hidro-dinamică. Alte supoziții au speculat cum că ar fi fost vorba despre un nou sistem de armament. Prin urmare, submarinul sovietic trebuia filmat/fotografiat de aproape pentru a elucida misterul.
USS Drum, clasa Sturgeon Sursa foto: wikipedia
Unele surse indică faptul că „sarcina” i-ar fi revenit submarinului american USS „Drum” care, în 1981, în încercarea de a-şi face un „selfie” cu submarinul de clasă Victor III – K-324, ar fi sfârşit prin a intra în coliziune cu acesta din urmă. Incidentul a avut loc în Golful Petru cel Mare în apropiere de Vladivostok. Americanii au negat, sovieticii au zis că ei nu mai aveau niciun alt submarin în zonă iar K-324 s-a ales cu paguba. Una destul de serioasă s-ar părea.
USS McCloy Sursa foto: wikipedia
K-324 n-a fost cu siguranţă un submarin norocos. În octombrie 1983, pe când opera la vest de insulele Bermude, a avut „nenorocul” de a-şi încurca sonarul tractat cu cel al USS „McCloy”, o fregată americană care-şi făcea „veacul” prin zonă. În acelaşi timp, sonarul tractat al fregatei americane s-a „încurcat” în elicea submarinului sovietic. Obligat să iasă la suprafaţă, K-324 a dat startul la „selfiuri” tuturor navelor americane ajunse în zonă pentru a acorda „asistenţă” sovieticului rămas în derivă câteva zile bune până ce o navă de salvare prietenă l-a remorcat până în ţara prietenă, Cuba. Ocazie cu care americanii s-au „liniştit”: bulbul găzduia sonarul tractat al submarinului…
Ziua în care s-a dat liber la „selfiuri” cu „bulbul” Sursa foto: wikipedia
Perioada Războiului Rece mi se pare fascinantă. Toate părţile implicate făceau eforturi uriaşe pentru a nu da celeilalte părţi impresia că a dobândit vreun avantaj decisiv. Nu de alta, dar partea care ar fi crezut că deţine un avantaj net din punct de vedere militar, ar fi fost poate tentată să-l folosească. Rapoartele desecretizate de CIA oferă o perspectivă deosebit de interesantă asupra eforturilor depuse de ambele părţi implicate. Şi de aliaţii lor.
Mai jos un raport despre care eu consider că vorbeşte despre un Akula, unul din urmaşii lui Victor III, un submarin despre care voi vorbi cu altă ocazie. Vă las să vă bucuraţi de raport.
Va urma.
Nicolae Hariuc
Surse:
https://en.wikipedia.org/wiki/Victor-class_submarine#Project_671RTM/RTMK_Shchuka_(Victor_III)
https://en.wikipedia.org/wiki/USS_Drum_(SSN-677)#cite_note-1
Eu banuiam ca e pentru radar tractat da acum am confirmarea …multumesc
Sonar. 🙂
Greseala mea
No worries!
Bulbul are in interiorul lui : electromotor derulare + rola-tambur cu cablul electric adiacent + sonar cilindric de mic diametru si cu pilnia hidrofonului orientata spre ora 6 ( submarinele sint ” surde ” pt sunetele care vin de la un submarin inamic aflat in pupa datorita zgomotului perturbator al propriului propulsor si de aceea este necesar un sonar tractat la o distanta de citeva sute de m )
Victor II, mai ales Victor III au dat de furca US Navy, chiar cu putin timp inainte de caderea URSS, patru astfel de submarine si-au pierdut urma in Atlantic, dupa ce initial fusesera descoperite cu ajutorul sistemului de sonare submerse fixe…
Le-au gasit abia prin Caraibe si asta dupa un efort exceptional…
Victor IV? 🙂
Scuze, 2 si 3 🙂 ….
Se zice că afacerea Toshiba – așa cum e cunoscuta afacerea in care o companie japoneza a vândut tehnologie de prelucrare care ai ajutat USSR să reducă semnătura acustica a submarinelor sovietice – a fost descoperită după ce senzorii instalați undeva in jurul Vladivostok-ului au surprins intrarea submarinului sovietic în port, dar nu l-a mai prins când a plecat…
Detaliile afacerii Toshiba
https://projectalpha.eu/the-toshiba-kongsberg-case/#
Toshiba & Kongsberg au fost aratate cu degetul pentru „progresul” brusc in ceea ce priveste acustica submarinelor sovietice.
Alfa a avut cateva sisteme/tehnologii inovative dar nu stiu daca vreunul a fost revolutionar, pentru ca nu au prea avut continuitate sau dezvoltari ulterioare. Probabil raportul probleme/beneficii nu le-a fost favorabil.
Cat despre sonarul tractat, sovieticii l-au avut primii? Dar la nave de suprafata, ai idee?
@Marius B
Uite un raport CIA interesant:
https://www.cia.gov/library/readingroom/docs/DOC_0005512850.pdf
Interesanta lectura; am citit ceva mai putin de jumatate pana acum.
Exista vreun termen de acces public/declasificare la 45 de ani?
Imi pare curios stilul mai degraba pedagogic, cu multe detalii dar nespecifice, dar pe de alta parte nu sunt familiarizat cu acest gen de documente si nu stiu cui se adresa.
Stiu ca exista un termen pentru declasificare, 50 de ani parca. Sunt foarte multe rapoarte informative intre documentele declasificate, sunt foarte interesante.
De 50 auzisem si eu (cred ca tot pe RM); acesta e cu 45 din cate am vazut.
Alfa a fost revolutionar dar pana la urma si sovieticii au preferat diminuarea zgomotului in detrimentul vitezei, de aici a rezultat Akula.
Era foarte greu sa lucrezi cu titanul la nivelul tehnologic al anilor ’60, dar au reusit. Alfa s-au „stins” datorita specificatiilor deosebite ale reactorului in comparatie cu utilizarea si intretinerea defectuoase.
Nu stiu cine a avut primul sonarul tractat, in mod cert principalele dezvoltari au aparut dupa WW2.
Iti recomand si lectura asta: https://www.cnrs-scrn.org/northern_mariner/vol23/tnm_23_367-398.pdf
Nu neg deloc realizarile tehnice deosebite sau meritul lor. Ma bucur ca le aflu de la tine si imi par foarte interesante, mai ales ca pentru un neinitiat ca mine sunt parecum exotice si ma fac curios. Dar cred ca Alfa a fost un proiect unic si nu un inceput de drum. O frumoasa extravaganta a industriei sovietice. Traiesc cu impresia ca tehnologiile noi (racirea reactorului, coca din Ti) nu au fost dezvoltate ulterior si nici nu si-au gasit locul (fie si macar in acelasi stadiu de dezvoltare) pe alte platforme. Asadar efortul de cercetare a dat roade limitate in timp la un interval scurt (si in plus la o singura platforma)
Despre racire am aflat ca nu era sustenabila ; confectiile metalice cu Ti nu stiu ce inconveniente aveau de s-a renuntat la ele (desi intuitia ma duce cu gandul la costuri poate?)
Nu ma pricep deloc la industria navala dar cred ca Alfa a fost un produs de varf, peste putinta reala a sovieticilor care au facut un efort sa atinga acest nivel tehnologic in stadiul de dezvoltare si partial constructie dar nu au reusit sa-l mentina/asigure pe termen lung sau pe perioada exploatarii.
PS: voi citi articolul despre canadieni dar nu astazi; multumesc pentru link!
Au mai folosit titan la Taifun. Dar intr-adevar, reactor ca la Alfa nu stiu sa mai fi folosit.
Alfa ar fi putut fi un inceput de drum si a fost cel putin in ceea ce priveste folosirea titanului la corpul rezistent al submarinelor. Prabusirea URSS si risipirea resursei umane in toate zarile au condus la stagnarea/involutia constructiilor lor navale. Altfel, aveau potential.
Reactorul era extrem de compact , dar avea o mare problema … Trebuia tinut tot timpul la masa critica si in port. Daca scares temperatura sub un anumit prag, se solidifica nucleul submarinuilui.
Corect! Din cate stiu este motivul pentru care au iesit destul de repede din dotare.
Submarinele din clasa Alfa, parca erau racite cu plumb topit si necesitau ca in port sa fie conectate la un sistem de incalzire cu abur la vre-o 400 de grade …
Daca retin bine minte un submarin din această clasă a fost clasat tocmai ca i s-a solidificat lichidul de răcire in urma unei erori de operare…
Nu-mi amintesc exact cu ce erau racite dar imi amintesc sigur ca in port necesitau “atentie” speciala. Cred ca ai dreptate cu clasarea unuia dintre ele tocmai pentru acest motiv, daca nu ma pacaleste memoria.
Era o barfa veche …. ca tehnologia tritanului le fusese oferita de muricansky f oficial dar si f pe sest.
Pe sest da nu pe gratis!!! Ca amerucanii aveau nevoie de titan ptr : XB 70, SR-71 si F 4. URSS avea titan si de dat … dar nu pe gratis sau pe bani!!!
Nu stiu ca sa zic, dar nu mi se pare plauzibil avand in vedere contextul epocii.
E .. cam in off topic…
SI fu lasnat Typhoon ul…
Reactia Pentagomului a fots cacare pe ei si autoluat la palme … dar erau cam 2 motive diferite :
– Unii cu „am cacat steagul! Ne-au depasit!!!”
– Altii :Cum chiz@@ ma-is mujicii au reusit asa ceva ce noi credeam ca e fantezie de scriitoras nepriceput ?””
Adica cum zic .. rusii e cam perversi. NU se omoara sam faca autoturisme bune si alte asemenea dar.. . dar isirisipesc resursele pe arme.Uneori cu rezultate de te caci pe tine (din unuldin cele 2motive de mai sus)
Norocu altora. Ca daca se straduiau sa faca autiturisme mai bune … dracu stie ce iesea?!! (ca in materie de motoare Diesel au reusit exceptionalul motor de pe T 34 si au mai avut vreo 2 diesel de aviatie ceva EXTRA. Da la finele anilor 60 pe niste Mosckvici si Volga vandute in Belgia erau motoare diesel Peugeot si Perkins ….)