VISUL LUI WEVER (13)

 

Continuam calatoria noastra din Germania spre SUA, calatorie amanata dar nicidecum abandonata! In acest capitol al lungii noastre calatorii vom aborda o aeronava care astazi poate fi considerata naveta spatiala, o aeronava care, din pacate, nu a depasit stadiul de proiect pe planseta. Ca multe alte proiecte germane, dealtfel! O aeronava uimitoare ca design, inovatoare tehnologic, o aeronava ce depasea cu mult nivelul tehnologic posibil la acea vreme. Ei bine, ne oprim asupra acestei aeronave deoarece a fost propusa pentru proiectul Amerikabomber, aceasta fiind si-n ziua de astazi un proiect putin cunoscut.

Aceasta aeronava urma a fi bombardier sub-orbital propulsat de motoare-racheta cu combustibil lichid. A fost proiectata de catre Dr.Eugen Sanger, savant si proiectant vizionar relativ putin pomenit astazi, la jumatatea anilor ’30/sec.XX, si a purtat numele de Silbervogel/Pasarea de Argint, in evidentele RLM mai apare drept Raketenbomber/RaBo/Bombardier racheta.

Inainte de a vedea tehnologia ne oprim putin asupra proiectantului acesteia, Dr.Eugen Sanger, om de stiinta de origine austriaca nascut pe 22 septembrie 1905 in orasul minier Pressnitz/Prisecnice, oras care la acea vreme apartinea Austro-Ungariei, astazi apartine Republicii Cehe. Fiu de negustor, a urmat scolile elementare din Budaors si Kelenfold, Ungaria, parte pe atunci a Imperiului Habsburgic. Dupa gimnaziul federal din Graz a studiat inginerie la universitatile tehnice din Graz si Viena si, in timpul studentiei, a avut ocazia sa studieze cartea lui Hermann Oberth -Die Rakete zu den Planetenraumen/Racheta, cheia spatiilor interplanetare – carte care l-a fascinat si l-a inspirat sa-si indrepte atentia spre ingineria aeronautica (studiata la Universitatea din Graz. In cursul unui interviu, E.Sanger a afirmat ca si romanul Auf zwei Planeten/Pe doua planete scris de catre Kurt Lasswitz a reprezentat pentru el „scanteia” ce l-a indreptat spre studiul motoarelor ramjet).

In perioada 1930-1935 este asistent la Institutul de Stiinta Materialelor din Viena, aici studiind motoare-racheta, rezistenta materialelor si sisteme de racire pentru motoare-racheta cu combustibil lichid. Mai mult decat atat, Eugen Sanger s-a inscris in Verein fur Raumschiffahrt/VfR/Societatea Germana pentru Calatorii Spatiale, organizatie civila infiintata pe 5 iulie 1927 la Breslau, de catre Johannes Winkler (a lansat prima racheta cu combustibil lichid in Europa), Max Valier si Willi Ley (Wernher von Braun a facut si el parte din VfR). Ideea infiintarii VfR a fost data de catre publicarea la Berlin in 1923 a cartii lui Hermann Oberth – Die Rakete zu den Planetenraumen/Racheta, cheia spatiilor interplanetare si, interesant, asociatia a pus bazele primului rachetodrom din lume langa Berlin, numit Raketenflugplatz, in septembrie 1930. Despre realizarile VfR vom vorbi cu alta ocazie, asociatia fiind desfiintata de catre Gestapo in 1933, la ordinul lui Rudolf Diels, primul conducator al acestei organizatii de trista amintire, Oberfuhrer/Lider Senior si protejat al lui Hermann Goering. Insusi Eugen Sanger avea sa devina membru SS si al Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei/NSDAP/Partidul Muncitoresc National-Socialist German in 1932, partid cunoscut in sens larg drept Partidul Nazist, unic in Germania in perioada 1933-1945.

In 1933, Dr.Eugen Sanger (pe 7 mai 1930 devine Doctor in Stiinte Tehnice) publica cartea Raketenflugtechnik/Tehnica de zbor a rachetelor in care dezvaluia studiile sale in domeniul motoarelor-racheta si al avioanelor propulsate cu motoare-racheta. Dezvaluia proiectul unei aeronave in forma de glont alungit, cu aripi mari dar subtiri, dublu inclinate (design intalnit ulterior la Bell X-2 „Starbuster”, SUA), aripile din coada fiind echipate cu doua stabilizatoare orizontale mici. Aeronava era dea dreptul science-fiction ca design pentru acea vreme, total opusa biplanelor ce inca dominau cerul. Desi lucrarea lui Sanger era revolutionara ea nu a atras initial interes, insa asta n-avea sa mai dureze mult…urma Anschluss, anexarea Austriei.

Ei bine, germanii aflasera de cercetarile Dr.Sanger, acesta, impreuna cu Irene Bredt, matematician si fizician cu care s-a si casatorit in 1951, publicand in revista austriaca de aviatie Flug/Zbor o serie de articole in perioada 1935-1936, articole in care sustineau realizarea unei aeronave de pasageri hipersonice capabila de zbor stratosferic si orbital, aeronava care urma a transporta pasageri rapid oriunde in lume (un articol din iunie 1935 a atras cu deosebire atentia germanilor, in acest articol vorbeau despre un bombardier orbital, conform surselor). Mai mult decat atat, ei propuneau armatei austriece un bombardier hipersonic intercontinental numit Bombardierul Antipodal Sanger, care ar fi atins halucinanta viteza de 3000 m/s in octombrie 1933, insa expertii Osterreichische Luftstreitkrafte/Fortele Aeriene Austriece au considerat-o drept „pura fictiune stiintifica, irealizabila, aceste idei nu pot fi aplicate”, refuzand-o oficial pe 3 februarie 1934.

Cert este faptul ca in perioada 1932-1934, Sanger proiectase, realizase si desfasurase teste statice cu un motor-racheta cu combustibil lichid cu racire regenerativa ce dezvolta 30 kgf, viteza la evacuare fiind de 3000 m/s la o presiune a camerei de ardere de 50 atmosfere (bun, ne intrebam, daca ar fi realizat super-bombardierul ce-ar fi facut austriecii cu el? Iata cateva teste reusite cunoscute: 15 martie 1934 –experimentul nr.25, prima combustie reusita. Camera de combustie era racita cu apa, presiunea interna sustinuta a fost de 15 atmosfere timp de 30 s; iunie 1934 –studiaza aditivi pentru combustibili lichizi. Concluzioneaza ca lubrifiantii pe baza de litiu imbunatatesc performantele motorului; august 1934 –motorul-racheta atinge pentru prima data 30 kgf; decembrie 1934 –Eugen Sanger publica la Viena lucrarea „Neuere Ergebnisse der Rakenflugtechnik/Noi posibilitati pentru tehnologia de zbor a rachetelor”, insa decanul Technische Hochschule din Viena ii interzice efectuarea altor experimente cu aceste motoare).

Interesati fiind, Oberkommando der Wehrmacht/OKW/Inaltul Comandament al Armatei Germane propune in februarie 1936 lui Eugen Sanger si Irene Bredt sa vina sa lucreze in Germania, propunere acceptata de cei doi, acestia fiind constienti ca nu vor primi finantare pentru proiecte de la armata austriaca, basca faptul ca nu existau facilitati adecvate si utilate corespunzator desfasurarii cercetarilor. Incepand din data de 1 februarie 1936, Eugen Sanger isi incepe munca de cercetare la Deutsche Versuchsanstalt fur Luftfahrt/DVL/Institutul German de Cercetare pentru Aviatie din Berlin-Adlershof. In februarie 1937, Eugen Sanger lucreaza la DFL in Braunschweig insa, undeva in cursul anului, primeste o propunere din partea RLM care avea sa-i impulsioneze cercetarile. I s-a propus construirea in mare secret a unui institut de cercetari aerospatiale complet echipat la Trauen, aici urmand a dezvolta pentru Luftwaffe un vehicul aerian pilotat capabil sa ajunga pe orbita, un bombardier intercontinental hipersonic pilotat numit Silverbird.

Interesant e faptul ca aici, la Trauen, Eugen Sanger si echipa sa au inceput sa lucreze la motoare-racheta inainte de Von Braun la Peenemunde, fapt putin cunoscut si-n ziua de astazi (Von Braun a aflat de munca strict secreta a lui Sanger la Trauen la inceputul lui 1940. Cercetarile avansate in domeniul motoarelor-racheta ale lui Sanger erau atat de secrete incat Von Braun a aflat de existenta lor absolut intamplator, atunci cand un membru al echipei sale, cautand o noua metoda de aprindere a rachetelor, a aflat cu stupoare de existenta institutului de la Trauen. Undeva la jumatatea lui 1940, Von Braun, Walter Thiel si Rudolf Hermann au primit in cele din urma, la ordinul lui Goering, aprobarea de a vizita Trauen, in speranta impulsionarii activitatii la Peenemunde. In octombrie 1940, insusi Eugen Sanger primeste aprobarea de a tine o conferinta despre hipersonie la Peenemunde).

Facilitatile de la Raketenversuchanstalt Trauen/Centrul de Cercetare pentru Rachete Trauen erau impresionante, institutul care apartinea Luftwaffe fiind in apropierea unui aerodrom militar –Baza Aeriana Fassberg operationala din 1934, aici au fost bazate pe timpul WW II aeronave Ju-52/88, He-111, Me-109/163/262. Pentru siguranta, institutul era cunoscut drept Centrul de Testare pentru Aeronave Trauen. Construirea lui in 1937 a costat Luftwaffe, conform surselor, 8 milioane de marci, si dispunea de cladiri rezidentiale, birouri, garaje, ateliere, laboratoare, tunel de vant, infrastructura, depozite si instalatii de productie. Spre exemplu, Trauen dispunea de propria instalatie de productie a LOX construita de compania Berlin Heylandt, la acea vreme era cea mai mare din Europa putand produce 81 L de LOX pe ora. Capacitatea de stocare a oxigenului era de 56 de tone. Bancul de testare a motoarelor-racheta suporta 100.000 CP, era dispus la 5 m adancime, groapa betonata avand suprafata de 20×75 m. Peretii din beton armat exteriori ai halei ce fusesera turnati in jurul gropii, se ridicau la 5 m inaltime deasupra pamantului, fiind prevazuti pe laterale cu usi pliante. In jurul bancului de proba se aflau tancuri de depozitare a LOX, camere de observare blindate si buncare. Institutul de la Trauen dispunea de propriul parc auto, masini si utilaje cu diverse utilizari ceea ce facea ca acesta sa functioneze absolut independent –un atuu important in mentinerea secretului asupra existentei sale.

TEST MOTOR-RACHETA LA TRAUEN

Personalul era redus din motive de siguranta, compunandu-se din aproximativ 45 de cercetatori si oameni de stiinta + 35 de angajati (printre acestia figura si Eugen Sanger, directorul institutului. Acesta, pentru siguranta si pentru cei curiosi, avea un post fals de profesor la Universitatea din Braunschweig –nu a fost niciodata la catedra). Se spune ca Trauen a fost infiintat de Luftwaffe pentru a nu fi mai prejos de Wehrmacht care il avea pe Von Braun, Peenemunde si lucra la V-1/2. Oricum, aici s-au testat la sol motoare-racheta din 1939 pana in aprilie 1944, motoarele lui Sanger aveau propulsie mai puternica decat cele dezvoltate de catre Von Braun. Asa si era, motorul-racheta final destinat Silbervogel avea viteza de evacuare a gazelor de 3000 m/s, pe cand la V-2 aceasta era de 2000 m/s, ceea ce facea ca motorul lui Sanger sa fie mult superior lui V-2/V-4 in ceea ce priveste performanta si eficacitatea. Mai mult decat atat, motorul-racheta cu combustibil lichid (LOX+combustibil lichid) dezvoltat de Sanger si echipa sa avea racire regenerativa,conductele asociate sistemului de racire cu apa, supapele si rezervoarele aferente acestuia facandu-l complicat dar mai sigur in exploatare decat sistemul de racire folosit la motorul-racheta de pe V-2. Apa racea duza masiva si camera de combustie.

La Trauen, Sanger a testat mai multe motoare-racheta cu combustibil lichid sofisticate si, conform surselor, dezvoltase un motor final pentru Silbervogel care dezvolta 1.000.000 N/Newton, aeronava destinata Luftwaffe. Fortele Aeriene Germane au finantat generos dezvoltarea de motoare-racheta la Trauen cel putin pana la sfarsitul lui 1943. Cert e faptul ca aici au fost testate la sol si in zbor motoare-racheta in perioada 1939-aprilie 1944. Oricum, in august 1944, Eugen Sanger si Irene Bredt prezinta conducerii Luftwaffe si lui Hitler un raport strict secret de 400 de pagini cu privire la „bombardierul antipodal”, raportul de cercetare cu numarul UM-3538. Acest raport a fost tiparit in doar 100 de exemplare numerotate si distribuite sub strict control conducerii Luftwaffe si unui numar restrans de oameni de stiinta germani, printre acestia numarandu-se si Wernher von Braun (interesant e faptul ca Von Braun stia de cercetarile Dr.Eugen Sanger, se intalnise de doua ori cu acesta si Irene Bredt insa programele de dezvoltare al motoarelor racheta au ramas complet separate). In perioada 1945-1947, exemplare ale raportului de cercetare UM-3538 au cazut in mainile Aliatilor, Stalin a fost deosebit de interesat de acest raport si nu numai dupa cum vom vedea in cursul articolului.

TESTE FUZELAJ DO-217 E2

Se stie ca pana in 1942, la Trauen, Eugen Sanger testase diferite prototipuri de motoare-racheta, la unele dintre acestea presiunea in camera de ardere atingand 100 de atmosfere. In 1942 urma a se realiza la Trauen pe baza proiectului lui Sanger, o sina lunga de 3 km pe care rula o platforma/sanie dotata cu motor-racheta ce dezvolta 600 tone forta. Nu a fost realizata, dar la inceputul lui 1942 cand Luftwaffe decide suspendarea proiectului Silverbird si redistribuirea fondurilor pentru realizarea de „aeronave conventionale, mult mai necesare frontului”, se afla in lucru o platforma de testare cu lungimea de 1000 m dispusa la partea de nord a complexului Trauen –nu se cunoaste daca a fost sau nu finalizata, insa e cert faptul ca Trauen a fost predat britanicilor fara lupta si intact pe 16 aprilie 1945 (ei bine, britanicii au gasit in partea nordica a complexului si o microferma, o gradina cu legume si cateva oi. Cel mai probabil microferma era neoficiala fiind cunoscut faptul ca spre sfarsitul razboiului in Germania era penurie de alimente. Oamenii se descurcau cum puteau…).

TESTE MOTOR-RACHETA PE DO-17Z-2 IN 1942

Cert este si faptul ca pe 3 decembrie 1941, Sanger trimisese RLM schitele unui planor suborbital, aceste schite insumand 900 de pagini fiind inregistrate ca Geheime Kommandosache (Comanda Strict Secreta/Secret de Serviciu) Nr.4268/LXXX5. Insa RLM a considerat ca acest proiect este „foarte complex, greu de realizat”, hotarand ca Sanger sa se ocupe de proiecte „mai usor de concretizat”. Unul dintre aceste proiecte, vanator cu motor-racheta, a fost Skoda-Kauba Sk.P.14, proiect la care lucra in 1944. Alt proiect debutat in 1940 a fost racheta sol-aer Feuerlilie –vom vorbi despre aceasta intr-un articol separat (ca fapt divers,in decembrie 1944 la Trauen a fost dezvoltata o pusca cu tragere „dupa colt”. Arma avea teava curbata la 30◦, sistemul de ochire fiind compus din prisme realizate de catre Zeiss. Au realizat un singur prototip, teava curbata fiind atasata MP44/STG44, la inceputul lui 1945, dar era prea tarziu pentru a intra in productie de serie. Arma prototip a fost capturata si evaluata de catre britanici ajungand la Imperial War Museum in 1947).

MOTOR-RACHETA TESTAT PE DORNIER DO-217

In cadrul acestor proiecte, Sanger a testat mai multe motoare-racheta, unele dintre acestea in aer fiind dispuse pe spatele unor bombardiere modificate Dornier Do-17Z-2 si Do-217E-2, in perioada 1942-toamna 1944. Mare parte dintre aceste teste au avut loc la Ainring in cadrul Deutschen Forschungsanstalt fur Segelflug/DFS. Au fost testate in zbor motoare a caror admisie si evacuare aveau diverse diametre. Un astfel de motor, conform surselor, a fost testat in zbor pentru prima oara pe Do-17Z-2 in data de 6 martie 1942, la mansa aflandu-se pilotul de test Paul Spremberg –la acest prim test motorul-racheta nu a fost pornit, evacuarea avea 50 cm diametru. Acesta avea sa zboare si cu Do-217E-2 in teste cu motoare-racheta ce aveau evacuarea marita.

TEST DE PUTERE PE UN CAMION OPEL BLITZ

Pe 7 martie 1942, a avut loc primul test cu motorul-racheta pornit. Au fost efectuate si teste la sol, astfel de motoare fiind montate pe camioane Opel Blitz de 3 tone/74 CP, insa viteza redusa a acestora, maxim 80 km/h, facea ca motoarele-racheta sa nu functioneze in parametri scontati. Interesant e faptul ca testele cu motoare-racheta in zbor nu erau aprobate de catre RLM. 80 de astfel de zboruri-test au fost efectuate la Trauen. Din data de 10 septembrie 1942, astfel de teste sau desfasurat si de catre DFS la Horsching si Ainring. Se spune ca in cursul testelor, Do-217 „Creionul Zburator” atingea fenomenala viteza de 720 km/h, partea superioara a fuzelajului aflata in apropierea evacuarii motorului-racheta se incingea si chiar se topea, din fericire fara consecinte tragice.

 SILBERVOGEL AMERIKABOMBER

Conform calculelor facute de Irene Bredt, Silverbird care avea 100 tone greutate, 24 m lungime si anvergura aripilor de 15 m, la capatul celor 3000 m de sina ar fi atins viteza de 1800 km/h desprinzandu-se, fiind propulsat de cele doua motoare-racheta auxiliare dispuse in fuzelajul posterior. La altitudinea de 1500 m se aprindea motorul principal care ardea timp de 8 minute (acesta era dispus tot in fuzelajul central si dezvolta 100 de tone-forta), aeronava atingand uluitoarea viteza de 22.100 km/h si altitudinea de 280-300 km (rata de urcare preconizata era de 500 m/s). Tot Irene Bredt calculase ca din vidul cosmic aeronava ar fi coborat pe Terra pe o panta descendenta prin „salt’, adica prin ricoseuri repetate pe straturile dense ale atmosferei dupa ce parcursese 23.500 km. Practic era vorba de un planor inovator cu mult inaintea timpului sau, un planor suborbital propus in doua variante (august 1944, raportul de cercetare cu numarul UM-3538) –Antipodenferngleiter/Planor Antipodal pentru Distante Lungi si Interglobalferngleiter/Planor Intercontinental cu Raza Lunga de Actiune.

START SILBERVOGEL

Ambele erau lansate cu ajutorul saniei propulsate de rachete, aveau echipaj uman/un pilot si cabina presurizata, insa diferea incarcatura utila. RLM, in baza obsesiei lui Hitler de a bombarda New York-ul si la ordinul acestuia, a luat in considerare varianta nr.2, Interglobalferngleiter/Planor Intercontinental cu Raza Lunga de Actiune, pentru programul Amerika Bomber. Aceasta varianta urma a fi lansata la unghi foarte abrupt pentru scurtarea timpului de urcare la 12.000 m, aici bombardierul ar fi trebuit sa ramana cel putin o ora pentru a isi indeplini scopul –timp de urcare preconizat 2 minute. Dupa lansarea incarcaturii de bombe de 3700-3800 kg asupra New York-ului, planorul urma sa aterizeze pe o baza aeriana japoneza din Pacific dupa un zbor de 3,40 ore, viteza la aterizare fiind de 150 km/h. Eugen Sanger nu era insa foarte optimist cu privire la acest proiect, el preconiza ca un astfel de bombardier ar fi necesitat cam 20 de ani de cercetare-dezvoltare pentru a deveni sigur in exploatare si complet operational, insa asta n-avea nicio relevanta pentru Hitler, acesta il vroia…ieri. Exista dovezi ca-n ciuda dezastrului spre care se indrepta Germania nazista, Sanger a reusit sa testeze in tunel o macheta, aceasta avand forma aerodinamica rafinata si adaptata pentru zborul subsonic si hipersonic in Spatiu –exista certitudinea ca toate calculele si ecuatiile destinate zborului in vid aproape de marginea Spatiului, sunt rodul mintii sclipitoare a colaboratoarei sale, Irene Bredt. Mai mult decat atat, exista indicii ca americanii au gasit un fuzelaj partial terminat de Silverbird la centrul secret de dezvoltare de la Lofer, Austria –practic este vorba despre o fotografie a unei machete la scara reala despre care se crede c-ar fi bombardierul antipodal Silverbird. Nu este totusi o certitudine!

SILBERVOGEL GATA DE LANSARE

 Un vis frumos as zice despre Silbervogel…Un proiect nascut mort dar care avea sa renasca dupa WW II, si asta datorita taticului sau, Eugen Sanger!

Asa cum mentionam anterior, pe 16 aprilie 1945 britanicii ajung la Trauen care se preda fara lupta si cu toate facilitatile intacte. Interesant e faptul ca institutul a continuat sa functioneze pana in vara lui 1947 la ordinul aliatilor, in speta anglo-americani. Nu exista informatii certe cu privire la ce au lucrat pentru aliati, exista doar speculatii ca au continuat dezvoltarea de motoare-racheta si fabricarea de LOX. Cert e faptul ca instalatia de fabricare a LOX de la Trauen a fost utilizata si insusita de catre britanici. Britanicii si americanii au utilizat cu siguranta LOX stocat la Trauen. Britanicii chiar au testat  rachete V-2 in Altenwalde, in cadrul Operatiunii Backfire –au evaluat aceste rachete si au executat trageri cu concursul specialistilor germani in Marea Nordului. Englezii invatau cum sa lanseze rachete balistice ghidate, Ministerul Apararii de la Londra emitand un raport in 5 volume care detaliaza „ce” si „cum” se face…experienta ce avea sa-i ajute in crearea propriilor forte strategice nucleare. Odata cu ei invatau si americanii –capturasera pe 10 aprilie 1945, Nordhausen. Cand au intrat in tunele au fost dea dreptul fascinati cand au vazut vagoanele platforma pe care stateau cuminti rachete V-2 si depozite pline cu mii de piese si subansamble destinate construirii V-2. Colonelul Holgar Toftoy, seful Departamentului de Informatii Tehnice al US Army a aranjat imediat „Misiunea Speciala V-2” din biroul sau de la Paris –astfel, 100 de V-2 complete si mii de componente au fost expediate rapid pe mare in SUA. Si n-au plecat singure ci insotite de specialisti germani care doreau sa colaboreze si o noua viata.

In cadrul Operatiunii Backfire britanicii au lansat 3 rachete V-2 dupa cum urmeaza: 2 octombrie 1945, ora 14.41 minute, apogeu atins 69,40 km, distanta de zbor 249,40 km, testul desfasurandu-se cu succes; 4 octombrie 1945, ora 14.16 minute, apogeu atins 17,40 km, distanta de zbor 24 km, test esuat din cauza defectarii motorului-racheta dupa lansare; 15 octombrie 1945, ora 15.06 minute, apogeu atins 64 km, distanta de zbor 233 km, test desfasurat cu succes. Lansarile au fost facute din padurea Wernerwald, langa Cuxhaven.

Interesant e faptul ca desi li s-a propus colaborarea, Eugen Sanger si viitoarea sa sotie, Doctor Irene Bredt, au refuzat sa colaboreze cu englezii, americanii si rusii. Americanii chiar l-au retinut si interogat pe Sanger de 25 de ori in perioada 15 mai-23 noiembrie 1945 incercand sa-l atraga la colaborare, dar fara succes. Avea sa opteze pentru colaborarea cu francezii prin intermediul sefului DFS, Profesor Walter Georgii, bunul sau prieten si colaborator, acesta avand legaturi bune in Franta. Drept urmare, prin intermediul Ministerului Francez al Aerului, Sanger este angajat la fabrica Nord Aviation de la Chatillon, langa Paris in iulie 1946. Francezii erau si ei interesati de motoare-racheta, Sanger si Bredt lucrand la proiecte avansate in anii *50/sec.XX, precum racheta antitanc SS-10, vanatorul supersonic Nord 1500 Griffon si  statoreactorul Leduc -010 (despre Griffon am vorbit deja in Enciclopedia Armelor. Cu Leduc urmeaza sa „zburam”). In septembrie 1954 cand aliatii au permis Germaniei sa reia cercetarea aeronautica, Sanger revine ca sef al catedrei de Inginerie Aerospatiala la Universitatea din Stuttgart.

Aici a lucrat din nou la motoare-racheta, motoare cu plasma si alte concepte deosebit de avansate, Sanger punand bazele unui centru de dezvoltare-testare al motoarelor-racheta la Lampoldshausen, la acea vreme fara egal in Europa. Institutul exista si astazi fiind cunoscut drept Institut fur Raumfahrtantriebe/Institutul pentru Propulsie Spatiala, lucrand la programul rachetelor Ariane. Sanger a fost consultant in dezvoltarea programului de rachete egiptean in 1961, scandalul aferent fortandu-l sa demisioneze de la conducerea Centrului de la Lampoldshausen. A fost chiar banuit de spionaj in favoarea URSS, insa acuzatiile au fost retrase in octombrie 1962 din lipsa de dovezi. In octombrie 1963, dezamagit, Sanger accepta un post de profesor la Universitatea Tehnica din Berlin si, nu mult dupa aceea, pe 10 februarie 1964, moare la catedra pe cand preda studentilor sai. Cu doar o zi inaintea mortii sale subite, Eugen Sanger terminase capitolul 32 al studiului sau cu privire la un nou Silverbird, de 200 de tone greutate, ce urma a decola orizontal. Noua aeronava era prevazuta cu un motor-racheta cu o singura treapta ce folosea LOX si hidrogen, puterea generata la evacuare atingand 4200 m/s, sarcina utila fiind de 3 tone. Practic, Sanger proiectase o naveta spatiala pe care dorea s-o vada realizata de catre concernul MBB. Cei de la MBB au studiat conceptul pana in 1969 dar Germania Federala n-avea puterea si nici dorinta de a zbura in Spatiu la acea vreme. Se stie ca la inceputul anilor *80/sec.XX, desi proiectul lui Sanger fusese revizuit, acesta a fost trimis in istorie…

Rusii n-au ramas nici ei insensibili la proiectul Silbervogel. Stalin era dea dreptul fascinat de bombardierul antipodal al lui Sanger, si si-l dorea amarnic! Pe 4 aprilie 1947, Stalin ii ordona fiului sau, Vasili Iosifovici Stalin, sa mearga in Franta pentru a-l convinge pe Sanger sa vina sa lucreze in URSS cu promisiunea unei vieti frumoase si a fondurilor substantiale alocate. Rusii chiar intentionau sa-l rapeasca insa serviciile secrete franceze au reusit sa-l pazeasca cu strasnicie.

BOMBARDIERUL KELDYSH

 

Oricum, Stalin a ordonat academicianului Mstislav Vsevolodovich Keldysh sa realizeze o copie a Silbervogel la NII-1, copie numita Bombardierul Keldysh –despre ce au reusit sovieticii vom vorbi intr-un articol viitor. Cert e faptul ca oamenii de stiinta sovietici au stabilit ca „proiectul nu este realizabil si fezabil pe termen scurt”, mai bine spus au recunoscut ca…nu au tehnologia necesara pentru a-l face. Experienta Silbervogel cu stele rosii avea sa-i duca totusi la Buran RSS-40 si Burya La-350/Furtuna –rachete de croaziera supersonice intercontinentale ramase la nivel de prototip/Burya sau doar pe planseta/Buran. Se stie cu certitudine cum au pus mana sovieticii pe raportul de cercetare cu numarul UM-3538. Ei bine, acestia au gasit un exemplar aruncat in spatele unei magazii la Peenemunde…si putem spune ca a fost noroc chior. Un tehnician sovietic vorbitor de limba germana s-a dus sa se usureze in spatele magaziei cand i-a sarit in ochi stampila Streng Geheim/Top Secret pusa pe un document consistent ca volum. L-a luat imediat si a ramas masca la continutul acestuia. Bineinteles, a fost tradus rapid si prezentat lui Stalin care l-a dorit imediat in arsenalul sau. Sovieticii au publicat editii limitate care au fost impartite sub semnatura oamenilor de stiinta sovietici in vederea evaluarii.

Dyna-Soar

 Si americanii au dezvoltat naveta spatiala Boeing X-20 Dyna-Soar pe baza Silbervogel, despre aceasta vom vorbi intr-un articol viitor.

Despre Silbervogel mai putem spune doar atat, futurist dar irealizabil si, din fericire pentru aliati, proiectul n-a trecut de planseta. Ne intrebam, ce soarta ar fi avut Amerika Bomber daca Silbervogel se nastea fizic? Ar fi putut fi acesta o „arma-minune” care sa schimbe soarta razboiului in favoarea Germaniei? Multi experti si istorici sunt de parere ca NU. Cercetari recente au aratat ca Silbervogel avea greseli de proiectare, acesta ar fi ars cu siguranta la reintrarea in atmosfera terestra. Mai mult decat atat, pilotul, cel mai probabil, n-ar fi supravietuit fortelor G foarte mari, Germania nu avea un costum spatial la acea vreme. Americanii raman la ideea ca Silbervogel era o aeronava kamikaze extrem de avansata, pilotul decola, isi indeplinea misiunea si…murea. Ar fi reusit cel mult o lovitura de imagine, dar cam atat.

Va urma.

 

(medie: 5,00 din 5)

Încarc...

 

WW

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.
https://www.globalsecurity.org/military/…/uralbomber.htm

www.aeroflight.co.uk/military/ural_bomber.htm

Luftwaffe Resource Center – Bombers – A Warbirds Resource Group Site

WW2inColor.com

www.classicsofstrategy.com/…/the-command-of-the-air-by-g…

www.iwar.org.uk/military/resources/aspc/…/theory/douhet.ht…

https://thelegatus.com/…/giulio-douhet-and-air-power-theory..

www.iwar.org.uk/military/resources/aspc/…/theory/douhet.ht…

https://www.militaryfactory.com/aircraft/detail.asp?aircraft

https://www.warhistoryonline.com/…/heinkel-177-flaming-c..

https://www.defensemedianetwork.com/…/heinkel-he-177-b…

Nevington War Museum

www.warbirdsresourcegroup.org › … › HEINKEL He 177

El Gran Capitán

Wings Palette

Navigation

company.airbus.com/company/heritage/…/The-Caravelle.ht…

www.oncamouflagedwings.org/loo/loo08.htm

silverhawkauthor.com/german-warplanes-of-the-second-wor…

www.ww2.dk/air/jagd/ekdo25.htm

erprobungskommando.de/erprobungskommando-25.html

Walter Rocket Motor

https://airandspace.si.edu/…/junkers-jumo-004-b-turbojet-en…

ww2data.blogspot.com/…/italian-explosive-ordnance-bombs…

https://synonymsbot.com/fernbedienbare

https://forum.warthunder.com/index.php?/topic/113178…

https://frontsector.be › Materiaal › Vliegtuigen

https://forum.cartridgecollectors.org/t/…7…wb-81…/9247

https://www.militaryfactory.com/aircraft/detail.asp?aircraft…

www.aviastar.org › … › Germany › Heinkel

www.historyofwar.org/articles/weapons_he277.html

https://www.8thafhs.org/

https://www.thisdayinaviation.com/17-august-1942/

www.warbirdsresourcegroup.org/LRG/he277.html

www.luft46.com/fw/fwta400.html

www.airpages.ru/eng/lw/ta400.shtml

www.historyofwar.org/…/weapons_focke-wulf_Ta_400.html

https://www.militaryfactory.com/aircraft/detail.asp?aircraft…

https://sites.google.com/site/junkersju390/home

www.456fis.org/JUNKERS_JU-390.htm

www.warbirdsresourcegroup.org/LRG/ju390.html

www.forgottenislamichistory.com/…/abbas-ibn-firnas-worlds…

mvslim.com/the-sky-is-the-limit-meet-the-engineer-who-trie…

https://thedailybeagle.net/2013/…/the-man-who-gave-us-win..

www.flyingmachines.org/pend.html

https://www.britannica.com/biography/Alphonse-Penaud

www.ctie.monash.edu.au/hargrave/penaud.html

www.nurflugel.com/…/Horten…/Horten…/body_horten_biog…

www.ctie.monash.edu.au/hargrave/horten.html

aerostories.free.fr/constructeurs/horten/page2.html

Exo Cruiser

Aviastar.org

all-aero.com/index.php/contactus/34…/4963-horten-ho-vi

www.ctie.monash.edu.au/hargrave/horten.html

Century of Flight

LuftArchiv

FliegerWeb.com

https://www.scribd.com/…/Airborne-Interception-Radar

https://www.iwm.org.uk/collections/item/object/30005947

www.otherhand.org/…strange…ranges…/northrup-rcs-facility…

www.luft46.com/horten/ho18a.html

https://www.militaryfactory.com/aircraft/detail.asp?aircraft…

www.anigrand.com/AA4018_Ho-XVIII.htm

www.thirdreichruins.com/thuringen.htm

greyfalcon.us/Sanger.htm https://www.456fis.org/GERMAN_SILVERBIRD_BOMBER.

ourairports.biz/?p=4139  

www.deutscheluftwaffe.com/archiv/…/SeangerProjekt.html

https://www.amazon.com/Sanger…Orbital…Bomber/…/0764…