VISUL LUI WEVER (partea 6)

Continuam cu variantele speciale ale Grifonului, He-177Ar-234 R-2 Mistel si He-177 V38. Dintre acestea, He-177V38 a fost partial construit, insa fiecare are partea lui de inovatie…

He-177Ar-234 R-2 Mistel a aparut ca idee in 1944 cand inginerul Wilhelm van Nes, seful proiectantilor de la Arado Flugzeugwerke a propus doua versiuni de Ar-234 Blitz destinate zborului la mare altitudine (plafonul maxim era de 11.500-12.000, insa n-a depasit 10.000 m altitudine cu o bomba SC500 acrosata sub fuzelaj. Raza tactica de actiune la Ar-234B era undeva la 600-650-670 km, insa totul depindea de configurarea armamentului ofensiv.Cu o bomba de 500 kg sub burtica, Ar-234 nu depasea 1550 km. Cu o bomba de 1000 kg sub burtica, Ar-234C-3/4 reactoare BMW-003/800 kgf, nu depasea 1000-1020 km la viteza de 670 kmh si 6000 m altitudine).

Walter HWK 109-509A

Prima propunere viza o aeronava Ar-234 „parazit” acu doua motoare-racheta cu combustibil lichid Walter HWK 109-509A in rol JATO, acestea furnizand 4,89 kN timp de 30 de secunde, si doua reactoare Jumo-004 in gondole separate sub aripi, configuratie similara Arado Ar-234B-2 (Ar-234B a fost primul dotat cu tren de aterizare triciclu escamotabil, predecesorii sai luandu-si zborul de pe carucior, o solutie nu foarte inspirata, aeronava neputand acrosa bombe sub burtica. La interior nici atat datorita fuzelajului ingust care nu permitea realizarea compartimentului destinat rastelului cu bombe. HWK 109-509A1/2 se regaseau pe Me-163 Komet si Bachem Ba-349, T-Stoff/hidrogen-peroxid/oxidant+C-Stoff/combustibil.Variante ale acestor motoare furnizau intre 200-1800 kgf timp de 8-10 minute. Spre exemplu, Komet echipat cu HWK 109-509A1 zbura timp de 8 minute.

JUNKERS JUMO-004

Productia de serie a debutat in august 1944, greutate 165,60 kg, lungime 2,58 m, starter electric HWK=Hellmuth Walter Kommanditgesellschaft, cunoscuta mai ales sub numele de Walter-Werke a fost infiintata la Kiel in 1935 de catre Prof.Hellmuth Walter. A proiectat si realizat mai multe tipuri de motoare-racheta cu combustibil lichid destinate decolarii asistate/JATO. In 1945 compania a fost inchisa, insa Hellmuth Walter a fost dus in SUA –Operatiunea Paperclip. Eeee, Hellmuth Walter a fost implicat masiv in programele experimentale Bell X-1 si North American X-15 pe partea de…motoare-racheta. Heinkel a produs aceste motoare sub licenta la fabrica din Jenbach/Austria. Asa, ca fapt divers, X-1 a fost prima aeronava pilotata din lume care a depasit bariera sonica/Capitan Chuck Yeager/14 octombrie 1947/Bell X-1 „Glamorous Glennis”. North American X-15 a atins viteze hipersonice/7274 kmh si, ulterior, a avut impact major in dezvoltarea SR-71 Blackbird si Navetei Spatiale. Junkers Jumo-004 dezvolta 890 kgf/8,90 kN la 8700 rpm, lungime 3,86 m, diametru 81 cm, greutate uscat 719 kg, compresor axial cu 8 trepte, 6 camere individuale de ardere, turbina cu o singura treapta, pornirea se facea cu ajutorul unui mic motor in doi timpi dispus in imediata apropiere a dispozitivului de admisie al motorului –APU/starter Riedel/10 CP-7,50 kW, peste 8000 de unitati produse, a dotat Me-262 –primul vanator cu reactie operational din lume, Ar-234 –primul bombardier cu reactie operational din lume, Horten Ho-229 si Heinkel He-290. APU Riedel a fost proiectat si fabricat de catre inginerul Norbert Riedel la Immenstadt, din 1947 luand fiinta acolo compania Riedel Motoren AG, producand motociclete usoare Imme R-100. APU Riedel a dotat si BMW 003. Junkers Jumo-004 a fost proiectat de catre Profesor-Doctor Anselm Franz de la Junkers Flugzeug und Motorenwerke A.G din Dessau, si a fost primul turbojet produs in serie din lume, a aparut in 1942, aproximativ 6000 de exemplare produse.

STARTER RIEDEL

In evidentele RLM motorul apare drept „109-004”. APU Riedel era pornit electric din cockpit sau manual prin intermediul unui cablu similar masinii de tuns iarba, inelul de tragere a cablului gasindu-se in interiorul conului motorului. APU Riedel folosea amestec de benzina cu cifra octanica 80+5% ulei, rezervorul de amestec avea 30 L si era dispus in nacela motorului. APU Riedel rotea turbina motorului pana la 800 rpm, dupa care pilotul pornea reactorul. Asa, ca fapt divers, exista o peripetie interesanta legata de caruciorul Ar-234. In iulie 1944, prototipurile Ar-234 erau testate in zbor de catre Versuchsverband Oberkommando der Luftwaffe/VV OKL/Escadrila Experimentala a Inaltului Comandament Luftwaffe la Oranienburg. Toate prototipurile, cu deosebire V5/V7, primele prototipuri echipate cu aparate foto RB50/30/500 mm distanta focala, erau zburate de catre Oberleutnant Horst Goetz si Leutnant Erich Sommer. Ei au constatat rapid ca decolarea de pe carucior este complicata si periculoasa, la unul dintre teste desfasurat pe 25 iulie 1944, acest carucior a refuzat sa se desprinda, aeronava pilotata de Goetz trebuind sa aterizeze chiar pe el. 

Bine, cu cel de-al doilea prototip Ar-234B avea sa-si piarda viata pe 2 octombrie 1943, Flugkapitan Heinz Selle, pilot de test la Arado. Selle a zburat primul prototip Ar-234V1 pe 30 iulie 1943. A decolat de pe carucior, pentru aterizare avea o patina retractabila sub burtica –datorita patinei nu putea acrosa armament).

Van Nes considera, si asta pe buna dreptate, ca varianta Mistel/Mistel 2, He-177+Ar-234 este necesara deoarece ar fi redus timpul de ardere al motoarelor economisind combustibilul pretios si marind raza tactica de actiune –concret, He-177 cu Ar-234 in carca ar fi zburat pana la altitudinea de 8000 m unde „parazitul” ar fi pornit rachetele JATO+motoarele pentru a urca la 17.000 m. Nu este foarte clar daca JATO erau largate dupa 30 de secunde de functionare, insa la Ar-234B-2 acestea se largau coborand la sol cu ajutorul parasutelor. Cel mai probabil ca JATO erau definitiv pierdute. Ce-a de a doua propunere viza un „parazit” similar Ar-234C-3/C-5 dotat cu 4 motoare BMW-003 montate in tandem, cate doua per aripa. Nu se cunoaste varianta de inarmare a celor doi „paraziti”, se stie ca Ar-234 putea duce doar o singura bomba sub lansatorul universal Schlosslafette 500/502 din urmatoarele tipuri: SC250/500/1000 „Hermann” (SC/Sprengbombe Cylindrich/Bomba Cilindrica de uz general. Cea mai mare astfel de bomba realizata de germani a fost SD1800 „Satan”), SD1000 „Esau” (SD/Sprengbombe Dickwandig/Bomba cu fragmentatie/Bomba cu pereti grosi. Existau si bombe SD cu submunitii, spre exemplu SD2 continea ), AB250/500 (AB/Abwurf Behalter/Bombe Container, acestea contineau bombleti cu exploziv puternic sau mici baghete cilindrice incendiare de 1 kg cu magnesiu/Elektron sau Termit dispuse in containere. Astfel de bombe erau destinate distrugerii concentrarilor de trupe si tehnica. Aceste bombe erau dispersoare de submunitii, continand 2-3 containere cu submunitii. Spre exemplu, containerul SD2/2 kg continea 6 submunitii antiinfanterie. SD3 continea 108 submunitii incendiare dispuse in 3 containere. SD1000, spre exemplu, continea 610 baghete incendiare), PC500 (PC/Panzerdurchsclags Cylindrisch/Bomba Cilindrica antiblindaj. Era destinata distrugerii tancurilor si a vehiculelor blindate).

Uzual insa, unica unitate dotata cu Ar-234B-2, numita Kommando Sperling, infiintata la Rheine langa Osnabruck/Germania si comandata de catre Goetz, a folosit aceste aeronave sporadic fiind armate doar cu o bomba SC500. Unitatea a luat fiinta in septembrie 1944, initial avand trei piloti si trei Ar-234B-0/prima serie de pre-productie. La 1 noiembrie 1944 escadrila numara 9 aparate productie de serie Ar-234B-2 si, foarte probabil, la sfarsitul lui 1944 numarul acestora a ajuns la 21. Conform surselor germane, americanii din 339th Fighter Group/FG-339 care zburau P-51 Mustang au fost primii piloti aliati care au vazut un Ar-234 Blitz, era 21 noiembrie 1944. Blitz-ul apartinand Kommando Sperling a trecut in mare viteza pe deasupra formatiei de P-51 (prototipurile V-5 si V-7 au efectuat pana pe 1 august 1944, 13 misiuni de recunoastere foto deasupra Normandiei si Marii Britanii fara a putea fi interceptate de catre aviatia de vanatoare aliata. Categoric, Ar-234 a excelat in misiuni de recunoastere foto, pentru asta fiind conceput. Nu si in rol de bombardier, o bomba de 500 kg avea asupra inamicului cel mult efect psihologic. Cu toate acestea, Ar-234 ramane primul bombardier cu reactie operational din lume. Varianta Ar-234 C-3/C-5, 14 exemplare realizate, a venit prea tarziu, doua fiind gasite apte de zbor in Cehoslovacia pe aeroportul din Praga in aprilie 1945).

He-177Ar-234 R-2 Mistel n-a dus nicaieri, s-a renuntat la el in favoarea  DFS-228 ce promitea un plafon de zbor mai mare, 23.000 m. Nici asta n-a dus nicaieri, doar doua exemplare, posibil unul motorizat, fiind realizate pana in mai 1945. DFS-228 a fost proiectat de catre Felix Kracht de la Deutsche Forschungsanstalt fur Segeflug/Institutul German pentru Zbor cu Motor si trebuia sa fie o aeronava de recunoastere de mare viteza si altitudine echipat cu HWK 509D/14,71 kN/22.860 m plafon maxim/900 kmh la nivelul marii/autonomie peste 1000 km. Deriva din planorul experimental DFS-54, asta avand cabina presurizata si oxigen, fiind optimizat pentru zboruri la mare altitudine.

 

 HE-177V-38 BOMBARDIERUL ATOMIC

He-177V38 urma a fi probabil bombardier atomic, insa aici intram pe terenul speculatiilor – era Germania nazista avansata in crearea unei astfel de arme? Dovezile istorice ne arata ca nu erau, ba chiar mergeau pe un drum gresit iar interesul pentru aceasta Arma era…scazut in cadrul Programului Uranverein/Club Uraniu (singurul reactor nuclear de mica putere a fost gasit de americani la Haigerloch –germanii ii spuneau Uranmaschine. Conform documentelor germane, finantarea proiectului era derizorie, aceasta nedepasind 300.000 Reichmarks pe an. Ceva rezultate se pare c-au avut totusi fiindca recent, la sfarsitul lui 2014, in apropierea orasului St.Georgen an der Gusen/Austria au fost gasite tuneluri subterane in care s-au detectat niveluri mari de radiatie. Complexul subteran de tuneluri se intinde pe 300.000 mp si, conform expertilor armatei austriece, ar fi servit realizarii unei bombe nucleare sau, cel mai probabil, unei bombe cu radiatie. Mai mult decat atat,in iunie 2011 fusesera gasite deseuri radioactive intr-o veche mina parasita din Hanovra –expertii considera ca acestea ar putea fi deseuri nucleare folosite de nazisti in dezvoltarea armei nucleare. Interesanta este si declaratia pilotului german de test Hans Zinsser, data anchetatorilor aliati care incercau sa desluseasca programul nuclear german dupa gasirea mini-reactorului de la Haigerloch. Iata ce spunea acesta: „Am vazut un nor ca o ciuperca cand zburam in apropierea unitatii de cercetare nucleara de la orasul Ludwigslust aflata la 40 km sud de Schwerin, in 1944. Era inceputul lui octombrie 1944 si zburam la 12-15 km distanta de statia de cercetare nucleara cand am vazut un nor in forma de ciuperca, incandescent,ce se inalta la aproximativ 7000 m. Am avut perturbari in functionarea sistemelor electrice ale avionului, iar comunicatia radio a cazut”. Institut de cercetari nucleare exista si la Oranienburg. Ei bine, in august 1944 la Toulouse, in sudul Frantei, americanii au capturat 31 de tone de minereu de uraniu intr-un depozit ce apartinuse Marinei franceze. Cel mai probabil, uraniul provenea de la compania belgiana Union Miniere du Haut Katanga din Congo, 1200 kg capturand germanii in 1940 –incert totusi, nu exista documente clare in acest sens.

HE-177V-38 IN CONSTRUCTIE

Dar exista documente care confirma faptul ca Edgar Senier, presedintele Union Miniere du Haut Katanga a trimis in Franta, la Paris, 8 tone de oxid de uraniu extras din Congo, 5 tone in iunie 1939 si 3 tone in aprilie 1940, chiar inainte de invazia germana. Ulterior, pentru a-l ascunde de germani, francezii l-au transportat in mare secret in Maroc, insa minereul de uraniu provenit din Congo era superior celui canadian extras de Eldorado Gold Mining, 60% oxid de uraniu fata de 40% oxid de uraniu.Transformata in izotopi de uraniu imbogatit, U-235, cantitatea era suficienta pentru realizarea mai multor bombe nucleare, fiecare necesitand aproximativ 64 kg de uraniu imbogatit. Americanii au gasit la Universitatea din Strasbourg maldare de documente legate de cercetari nucleare in cadrul laboratorului de cercetare pe care studiindu-le, expertii s-au convins ca Programul Uranverein era departe si dezvolta teorii gresite. Dar daca totusi au realizat o astfel de bomba? Recent au aparut in Germania informatii care sustin ca in tunele secrete aflate in Turingia sub supravegherea enigmaticului Hans Kammler, singurul general german care se subordona direct Fuhrer-ului raportandu-i lui primul, ulterior lui Himmler, americanii ar fi descoperit doua bombe nucleare nefinalizate, ba chiar si prototipul unei farfurii zburatoare. Eee, acum fiecare ce crede, dar daca? Oricum, bine ca n-a existat acel daca!).

CALA HE-177V-38

Acesta era un He-177A-5 echipat cu compartiment marit de bombe, posibil destinat transportarii unei singure bombe de mari dimensiuni. Aceasta aeronava modificata seria Wk.550.002 avand inmatriculare Luftwaffe, KM+TB, a fost destinata, conform arhivelor germane, testarii radarului FuG-200 Hohentwiel si a turelei telecomandate echipata cu MG-131Z. Ca urmare, aceasta aeronava e transferata in zbor pe 27 aprilie 1944 de la Brandenburg la Erprobungstelle Tarnewitz/E-Stelle Tarnewitz. Ulterior, pe 27 aprilie 1944, ajunge la E-Stelle Werneuchen fiind gasit in 1945 la Cheb/Cehia (germanii ii spuneau pe atunci Eger) in stare proasta ca urmare a raidului american din data de 25 martie 1945. Alte surse sustin ca lucrul la He-177V38 a fost oprit in august 1944, alte 4 exemplare fiind pregatite in vederea aducerii la acest standard.

„Satan”

Personal imbratisez teoria emisa de unii experti si istorici in WW II care sustin ca Luftwaffe pregatea aceste aeronave in vederea transportarii mai multor bombe SC1000 „Hermann”/1027 kg/530-590 kg explozibil si SC1800 „Satan”/1800 kg/1100 kg explozibil aparuta in 1940 (se stie ca He-177 era prevazut sa duca 2 astfel de bombe insa nu exista date certe c-a si facut-o vreodata), bomba care la acea data mai era carata de He-111H6-H16/o bomba, Ju-88A4/o bomba, Do-217E/o bomba, BV-238/2 bombe, Do-217K&M/o bomba. E posibil ca He-177V38 sa fi fost pregatit pentru a putea duce si rarele SC2000/2000 kg/1200 kg explozibil aparute in 1943 si SC2500 „Max”/2500 kg/1700 kg explozibil aparute in 1942-1943.

HE-111 SI BOMBA SC2500

Exista informatii ca n-au avut mai mult de 100 astfel de bombe (SC2500 avea 1700 kg exploziv si a fost cea mai mare bomba utilizata de germani in WW II. Din arhivele Luftwaffe rezulta ca doar He-177A-5/2 bomba, He-111H-16/o bomba, Do-17K&M/o bomba duceau astfel de bombe acrosate extern, iar BV-238 ar fi luat doua. BV-238, uriasul hidroavion cu 6 motoare, un singur prototip finalizat, a fost cea mai mare aeronava construita de Axa in WW II). Aveau in plan sa produca bombe de 5/10/30 de tone destinate bombardarii Americii in cadrul Programului AmerikaBomber –calculasera chiar ca o bomba de 30 de tone lansata de la 150 km altitudine de catre supersonicul Sanger ar fi facut un crater de 100 m adancime. Un astfel de proiectil ar fi depasit 11 m lungime si 1,50 m diametru. Aliatii au gasit date dupa Capitulare care sugerau ca germanii ar fi testat o bomba de 17,70 de tone, bomba care urma a fi lansata pe palet dintr-un avion de transport greu Me-323 „Gigant”.

Se pare ca germanii au reusit sa produca una sau mai multe bombe antinava SC5000 Minenbombe -5,25 m lungime, 92 cm diametru. Unele surse sustin c-au realizat doar o singura bomba SC5000 in 1942-1943, aceasta fiind inerta si destinata testelor, dar cu certitudine n-au folosit niciodata o astfel de bomba. SHL-6000 „Hohlladungsbombe” a ramas doar pe planseta, aceasta avand 3,90 m lungime si 2,40 m diametru, unele surse sustinand ca aceasta bomba urma a deveni nucleara si posibil, era destinata He-177V38 (nucleara e cel mai probabil mult spus. Germanii, daca au ajuns pana aici ar fi realizat cel mult o bomba radiologica cu praf de uraniu „imbracat” in explozibili puternici, bomba care putea produce cel mult contaminare radioactiva si radiatii intense pe o arie restransa de 4-5 km. Adica o bomba nucleara rudimentara numita astazi „bomba murdara”). Se zice ca americanii au gasit carcasa acestei mega-bombe in Muntii Harz, 1945, dar nu exista documente in acest sens.

  Daca tot am vorbit despre marile bombe germane, haideti sa vedem ce tipuri de bombe putea duce He-177 Greif cu precizarea ca incarcatura de bombe difera de la o varianta la alta, existand mai multe configuratii de inarmare. Uzual, asa cum mentionam anterior, He-177 a fost vazut cu bombe SC500/1000. Deci, bombe:

–SC50 –lungime bomba+aripioare 1,10 m, lungime corp bomba 76,60 cm, diametru 20 cm, 45-50-54 kg greutate, HE continea 25 kg incarcatura exploziva TNT, Amatol sau Trialen. Bomba era utilizata masiv de Luftwaffe. Bomba, in functie de incarcatura exploziva, producea un crater de 2,40-3,60 m lungime si 60 cm-1,60 m adancime;

–SC100/SAP-100 –lungime bomba+aripioare 1,28 m, lungime corp bomba 78,74 cm, diametru 25 cm, dimensiune srapnel 1,27 cm, 100-109 kg greutate, HE continea 27,30 kg incarcatura exploziva Amatol (alte surse 47-50 kg. E posibil ca germanii sa fi modificat bomba, incarcatura exploziva marita, Amatol sau Trialen). SC100 e foarte probabil una si aceeasi cu SAP-100 italiana, antipersonal, antiblindaj, nu exista date certe ca germanii au produs astfel de bombe dar n-ar fi exclus sa fi copiat bomba italiana in numar redus. Bomba italiana producea un crater de 6-9,10 m lungime si 2,10 m-3 m adancime. Existenta acestei bombe in inventarul Luftwaffe este incerta, exista supozitii ca astfel de bombe au fost capturate de germani de la italieni si folosite sporadic;

–SC250 –Tip 1/2/3/J/L/L2/B/K, lungime bomba+aripioare 1,64 m, lungime corp bomba 1,17 m, diametru 36,80 cm, 235-250 kg greutate, HE/HEI continea 125 kg incarcatura exploziva TNT/Magneziu/Praf de aluminiu, dimensiune srapnel 3,80 cm. Bomba era utilizata masiv de Luftwaffe. Bomba, in functie de incarcatura exploziva, producea un crater de 7,30-11 m lungime si 3 m-3,70 m adancime. Bomba era preferata pilotilor de Ju-87 Stuka;

–SC500 –Tip K/L2/J, lungime bomba+aripioare 2,03 m, lungime corp bomba 1,41/1,48/1,44 m, diametru 45,72 cm, 500 kg greutate, HE/HEI continea 220-245/Tip J-260 kg incarcatura exploziva Amatol+TNT/40%+60% sau Amatol+TNT/50%+50% ori Trialen, dimensiune srapnel 7,60 cm. Bomba era utilizata masiv de Luftwaffe. Bomba, in functie de incarcatura exploziva, producea un crater de 9,10-12,20 m lungime si 3 m-4,90 m adancime;

–SC1000 „Hermann”–Tip C/L/L2; lungime bomba+aripioare 2,78 m Tip C/L2 si 2,55 m Tip L; lungime corp bomba 1,90 m Tip C/L2 si 1,74 m Tip L; diametru 66 cm Tip C/64,80 cm Tip L/65 cm Tip L2; 1090 kg greutate Tip C/1002 kg greutate Tip L/L2, alte surse 1027 kg; HE/HEI incarcatura exploziva Amatol+TNT/60%+40%, Aluminiu praf ori Trialen 105 –Tip C 620 kg, Tip L 530 kg, Tip L2 600 kg; dimensiune srapnel 1 m. Bomba era utilizata masiv de Luftwaffe in distrugerea obiectivelor fortificate. Suflul bombei facea ravagii pe o raza circulara de 200 m, craterul probabil ca depasea 8-10 m adancime;

–SC1800/1800B „Satan”–lungime bomba+aripioare 3,75 m/1800 si 3,49 m/1800B; lungime corp bomba 2,71 m/1800 si 2,69 m/1800B; diametru 66,10 cm; 1800 kg greutate; HE/HEI incarcatura exploziva Amatol+TNT/40%+60%, Aluminiu praf ori Trialen 105, 1000-1100 kg; dimensiune srapnel 1,27 m. Bomba era utilizata masiv de Luftwaffe in distrugerea obiectivelor fortificate, cel mai adesea de He-111 –astfel de bombe au fost folosite in Crimeea la Sevastopol de catre 1/KG-100. Suflul bombei facea ravagii pe o raza circulara cuprinsa intre 200-400 m, craterul probabil ca depasea 10-12 m adancime;

–SC2000 –lungime bomba+aripioare 3,46-3,50 m; lungime corp bomba 2,70 m; diametru 66 cm; 1950-2000 kg greutate; HE incarcatura exploziva Amatol 40%/60%, 975-1200 kg; dimensiune srapnel 81-82 cm. Bomba era utilizata rar de Luftwaffe in distrugerea obiectivelor fortificate, cel mai adesea de He-111;

–SC2500 „Max”–lungime bomba+aripioare 3,89 m; lungime corp bomba 2,40 m; diametru 82,90-83 cm; 2450-2500 kg greutate; HE/HEI incarcatura exploziva Amatol 40%/60%, Pulbere de Aluminiu, TNT, Trialen 105, RDX, 1700 kg; dimensiune srapnel 81-82 cm. Bomba era utilizata rar de Luftwaffe in distrugerea obiectivelor fortificate, cel mai adesea de He-111. Au folosit-o masiv pentru distrugerea fortificatiilor sovietice de la Sevastopol. Oberleutnant Hansgeorg Batcher din 1/KG-100 a trimis in neant cu o astfel de bomba in Stramtoarea Kerchi pe 6 februarie 1942, un petrolier sovietic de 7500 de tone. Au produs putine astfel de bombe, se crede ca SC2000 si SC2500 n-au depasit 100 de exemplare.

Va urma

WW 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.
https://www.globalsecurity.org/military/…/uralbomber.htm

www.aeroflight.co.uk/military/ural_bomber.htm

Luftwaffe Resource Center – Bombers – A Warbirds Resource Group Site

WW2inColor.com

www.classicsofstrategy.com/…/the-command-of-the-air-by-g…

www.iwar.org.uk/military/resources/aspc/…/theory/douhet.ht…

https://thelegatus.com/…/giulio-douhet-and-air-power-theory..

www.iwar.org.uk/military/resources/aspc/…/theory/douhet.ht…

https://www.militaryfactory.com/aircraft/detail.asp?aircraft

https://www.warhistoryonline.com/…/heinkel-177-flaming-c..

https://www.defensemedianetwork.com/…/heinkel-he-177-b…

Nevington War Museum

www.warbirdsresourcegroup.org › … › HEINKEL He 177

El Gran Capitán

Wings Palette

Navigation

company.airbus.com/company/heritage/…/The-Caravelle.ht…

www.oncamouflagedwings.org/loo/loo08.htm

silverhawkauthor.com/german-warplanes-of-the-second-wor…

www.ww2.dk/air/jagd/ekdo25.htm

erprobungskommando.de/erprobungskommando-25.html

Walter Rocket Motor

https://airandspace.si.edu/…/junkers-jumo-004-b-turbojet-en…