VISUL LUI WEVER (partea 7)

La Arme, camarazi! Astazi devenim armurieri, ne vom ocupa de armamentul defensiv al He-177 Greif, dar nu inainte de a reaminti faptul ca acesta difera de la o varianta la alta, chiar de la o subvarianta la alta. Este greu de inteles de ce germanii s-au complicat inutil cu atatea variante si subvariante, cel mai probabil au vrut tot ce-i mai bun indiferent de cost. Complicarea, as indrazni sa afirm, ii caracterizeaza, acest „fenomen” il intalnim la majoritatea proiectelor majore. E adevarat, a avut si parti bune, inovarea e cel mai bun exemplu! Nu exista niciun dubiu, germanii au venit cu noutati in toate ramurile „Lumii Militare” –Aviatie, Marina, Forte Terestre. Ba chiar au adaugat alte ramuri acestei „Lumi”, rachetele fiind un exemplu graitor…Si trecem la Arme!

MG-131/Maschinengewehr-131 a aparut in anul 1938 fiind construita de catre Rheinmetall-Borsig. Avea urmatoarele caracteristici: mitraliera grea calibrul 13 mm; greutate 21,25 kg; lungime totala 1,16 m; lungime teava 1,14 m; rata de foc 930/950 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 750 m/s; raza maxima de actiune 1800 m; tipuri de proiectile: API -710 m/s, 594 grame/HE-T -710 m/s, 520 grame/HEI-T -750 m/s, 520 grame, continea Termit; teava trebuia schimbata dupa tragerea a 17.000 de proiectile. A echipat majoritatea avioanelor germane, printre acestea numarandu-se Me-109 G (cand tragea cu MG-131, viteza Me-ului scadea de la 492 km/h la 483 km/h datorita reculului puternic), Me-410 Hornisse, FW-190, Ju-388, He-177. Prototipul super-bombardierului de raza lunga cu 6 motoare FW Ta-400 era prevazut a fi echipat si el cu turela HL-131V, la fel imensul hidroavion BV-238 si bombardierul cu raza lunga Ju-390 Amerika Bomber.

MG-131Z/Zwilling, varianta binata a MG-131, era dispusa in turela Fernbedienbare Drehlafette FDL-131Z actionata electric sau Hecklafette HL-131V (a aparut spre finalul razboiului si a fost realizata in numar mic, cel mai probabil din toamna lui 1943. A avut si varianta HL-131Vx4 MG-131. Nu se stie cate He-177 au fost echipate astfel, exista fotografii doar cu He-177A-3, Wk.Nr.535.353, GP+WC avand o astfel de turela in coada. HL-131V dispusa in barbeta in botul aeronavei este denumita in inventarul Luftwaffe –Bugstandlafette/Turela de Bot. Se pare ca a aparut in 1942 si a fost montata experimental pe un singur He-177A-3, dupa alte surse He-177B.La sfarsitul lui 1943 s-a renuntat la ea datorita greutatii mari, 1000 kg, ceea ce reducea viteza aeronavei cu peste 30 kmh si crestea consumul de combustibil. Se vehiculeaza ca doreau a o pune pe He-277 insa nu e o certitudine). Mitralierele pivotau +/-100◦ pe orizontala si +/-60◦ pe verticala. MG-131 a ramas in serviciu pe toata durata razboiului. Rezerva interna la HL-131V era probabil de 4000 de proiectile/1000 de proiectile per mitraliera.

  Turela FDL a fost produsa de catre compania Krauss-Maffei Wegmann si face parte din ceea ce compania numea generic Fernbedienbare Leichte Waffenstation/FLW/Statie de Arme Usoare Operata de la Distanta. Au existat mai multe variante de turele telecomandate, cu una, doua sau patru arme. Spre exemplu, ME-210 a avut doua turele telecomandate dispuse pe lateralele fuzelajului central echipate cu cate o mitraliera grea MG-131, acestea trageau doar in emisfera spate si erau controlate din cockpit – sistemul a purtat numele de Ferngerichtete Drehringseitenlafette -131/FDSL-131. Turela FDL putea contine si doua tunuri MG-151 Zwilling, calibrul 20 mm.

  MG-151/20 – tun AA ce echipa majoritatea avioanele de vanatoare germane realizat de catre compania Waffenfabrik Mauser AG incepand din 1941 (in 1942, MG-152/15 a inceput sa fie inlocuit masiv pe toate aeronavele germane. Cu toate acestea, MG-152/15 a ramas in uz pana la sfarsitul WW II). Tunul deriva din MG-152/15, calibrul 15 mm, a carui dezvoltare a inceput in anul 1935, fiind creatia inginerului-sef de la firma Mauser, Ernst Altenburger. La izbucnirea WW II, MG-152/15 era arma standard din dotarea Luftwaffe. Pe baza acestei arme a fost dezvoltat tunul calibrul 20 mm, numit MG-151/20, in serviciu intre anii 1937-1945, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 20 mm; greutate 42,20 kg; lungime 2,03 m; rata de foc 750-800 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 700-760/800 m/s; dispersia proiectilelor era de 2,44 m la 500 m distanta; tipuri de proiectile: AP/API -705-710 m/s, 116-117 grame, penetra blindaj de 13-17 mm de la 100 m distanta/11-15 mm de la 250 m distanta/8-13 mm de la 500 m distanta/5-9 mm de la 750 m distanta/3-5 mm de la 1000 m distanta. Schijele rezultate in urma exploziei se imprastiau pe o raza circulara de 2-3 m/HE-F/Fragmentatie -720 m/s, 115 grame, fuzee de proximitate, penetra blindaj de 2 mm de la 100 m distanta/1,80 mm de la 250 m distanta/1,50 mm de la 500 m distanta/1,25 mm de la 750 m distanta/1 mm de la 1000 m distanta.

Schijele rezultate in urma exploziei se imprastiau pe o raza circulara de 1,50-3 m, proiectilul continea cu 30% mai multa incarcatura exploziva decat surata de 15 mm. Posibil ca rezerva interna la He-177 sa fi fost de minim 1000-1600-2000 de proiectile. A avut si variante operate de Wehrmacht si Kriegsmarine, cu una, doua, trei sau patru tevi. A existat chiar si proiectul unui Panther AA dotat cu 4 tunuri MG-151/20 montate in turela deschisa, proiect numit Flakpanther MG-151/20 Flakvierling, ramas doar pe hartie. MG-151/20 a dotat numeroase aeronave germane, vanatori de zi sau de noapte, bombardiere in picaj, bombardiere medii si grele, hidroavioane. De asemenea, au fost folosite si de catre italieni pe Macchi C.205, Fiat G.55 si Reggiane Re.2005 Sagittario/Arcasul –cel mai puternic vanator al Regia Aeronautica construit in jurul motorului german Daimler-Benz DB-605A-1/1475 CP/1100 kW in doar 48 de exemplare (italienii l-au produs sub licenta sub denumirea de Fiat R.A 1050 RC58 “Tifone/Taifun”. Re.2005 era performant, atingea 630 kmh la 6950 m altitudine, insa ajungea la 12.190 m altitudine. Autonomia era de 1265 km cu rezervoarele interne de combustibil, avea 3 tunuri calibrul 20 mm, doua mitraliere de 12,70 mm si putea acrosa pana la 630 kg de bombe. Luftwaffe a operat 13 aeronave Re.2005 de captura, pilotii germani fiind impresionati de agilitatea acestei aeronave).

Statisticile Luftwaffe mentionau ca proiectilul calibrul 20 mm era eficient impotriva marilor bombardiere aliate B-17 si Avro Lancaster. In medie, un ME-109 consuma 25 de proiectile pentru a dobori un B-17 si doar 4 lovituri pentru a dobori un Spitfire, 18-20 de lovituri pentru un Mustang (foarte probabil). 800 de exemplare MG-151/20 au fost exportate in Japonia in 1943, acestea ajungand in Tara Soarelui Rasare la bordul unui submarin. Au echipat cu ele 388 de exemplare de vanatori Kawasaki Ki-61 Hei –varianta a Ki-61 Hien, aceasta avand fuzelaj alungit cu 19 cm, greutate maxima la decolare de 3470 kg, viteza maxima 580 km/h la 5000 m altitudine, timp de urcare la 5000 m – 7 minute. Ki-61 Hei a fost printre cei mai performanti vanatori japonezi produsi in WW II, au fabricat 388 de aeronave intre ianuarie 1944-iulie 1944 in paralel cu cea de a doua versiune de productie, Ki-61 Otsu (japonezii au constatat rapid ca prima varianta de productie a Ki-61, numita Ki-61 I-Ko e slab inarmata, cele doua mitralierele calibrul 7,70 mm fiind ineficiente impotriva aeronavelor americane dotate cu blindaj –I-Ko putea acrosa un rezervor suplimentar de 151 L/40 galoane sau o bomba usoara, greutatea la decolare fiind de 2950 kg. Drept urmare, Otsu a fost dotat cu doua mitraliere Ho-103 calibrul 12,70 mm, insa nici acestea nu erau prea eficiente basca faptul ca erau nesigure in exploatare, blocandu-se des. Greutatea lui Otsu la decolare era de 3130 kg. Se pare ca cele 12 prototipuri initiale de Ki-61 nu erau inarmate).

  Dupa WW II, numeroase tunuri MG-151/20 capturate de la Luftwaffe au fost utilizate de catre invingatori, inclusiv de catre sovietici. Armee de l’Air/Fortele Aeriene Franceze au montat acest tun pe suport flexibil din cauciuc folosindu-l in Algeria pe elicoptere Piasecki H-21C “Shawnee” (Franta a operat 108 de exemplare, dintre acestea 10 au zburat la Marina) si Sikorsky H-34, tunul tragea prin usa aeronavelor (Franta a achizitionat initial un lot de 134 de Sikorsky H-34A Choctaws in 1962 sub forma de kit-uri din SUA, acestea fiind asamblate local de Sud-Aviation. Alte 166 de exemplare au fost fabricate local si operate de catre Aviation Legere de l’Armee de Terre/ALAT, Force Maritime de l’Aeronautique Navale si Armee de l’Air. Din 1962, Choctaws devine CH-34,si era transportor de trupe).

Francezii au copiat acest tun producandu-l la Matra Defence sub numele de “Canon de 20 mm modele MG.151”, a fost exportat in Portugalia (au fost vazute pe elicoptere Alouette III versiune speciala numite de catre portughezi “helicanhao/elicopter-tun”, tunul tragand prin usa de pe partea stanga. Pe usa de pe partea dreapta se facea desantarea militarilor. Trupele l-au poreclit “Lobo Mau/Lupul cel rau” in Angola, Mozambic si Guineea Portugheza. Se pare c-au fost doar 6-7 exemplare modificate astfel, acestea fiind utilizate de catre parasutistii si trupele comando portugheze, toate aeronavele apartinand Forca Aerea Portuguesa/FAP/Fortele Aeriene Portugheze), Rhodezia/astazi Zimbabwe (Escadrila 7 din cadrul Fortelor Aeriene Rhodeziene a operat 34 de Alouette III incepand din 1962. Nu se stie cate au fost armate cu Matra MG-151/20) si Africa de Sud (Fortele Aeriene Sud-Africane/SAAF au operat peste 44 de ani elicoptere Alouette III, doar in perioada 1962-1975 au importat 121 de exemplare din Franta. In 1966 operau deja o flota formata din 50 de exemplare. 8 exemplare au fost pierdute in Namibia si Angola. In 1990 mai aveau 70 de exemplare operationale. In iunie 2006 ultimul Alouette III a fost scos la pensie, insa in toata cariera operationala in cadrul SAAF, aceste elicoptere pe care le cunoastem si noi foarte bine, au zburat cel putin 346.000 de ore. In ianuarie 2013 au aparut zvonuri ca vroiau sa vanda cateva exemplare fortelor aeriene din Zimbabwe, insa vanzarea a fost blocata prin hotarare judecatoreasca. Ulterior, in 2014, au aparut zvonuri ca SAAF incearca sa vanda cateva exemplare Namibiei, nu se stie daca chiar au facut-o, cel mai probabil nu. Nu se cunoaste cate exemplare de Alouette III au fost armate cu Matra MG-151/20, insa se stie ca modificarile au fost facute de catre Armaments Corporation of South Africa/ARMSCOR, astazi Denel SOC Ltd. Se stie ca in 1974, tunul MG-151/20 se afla inca in uz in cadrul SAAF si FAP, fiind cel mai probabil scos la pensie la inceputul sau jumatatea anilor *80/sec.XX).

MG FF  -tun automat de calibrul 20 mm dezvoltat in anul 1936 de catre firma Ikaria Werke din Berlin. El a fost influentat de tunul elvetian Oerlikon FF (aparut in anul 1920. Tunul a fost produs sub licenta de catre francezi –Hispano-suiza HS.404, precum si de catre japonezi –Type 99), precum si de tunul Becker Type M2 (calibrul 20 mm, aparut in 1913, Germania). El a dotat majoritatea aeronavelor germane in prima parte a razboiului, insa a inceput sa fie inlocuit din anul 1941, treptat, cu MG 151/20 de acelasi calibru. Insa, fata de HS.404, varianta germana era considerata inferioara, ea dotand primele variante de ME-109 si FW-190. La aceste aeronave datorita spatiului redus, tunurile aveau incarcator tambur cu doar 60 de proiectile (90 de proiectile la FW-190 A5). Acest tun tragea si cu un proiectil modificat numit „Minengeschoss”, acesta avand recul redus si pereti mai subtiri ceea ce a permis marirea incarcaturii explozive. Primii „vanatori” germani care au tras cu astfel de proiectile incepand din vara lui 1940 au fost ME Bf-109E4 si Me Bf -110C4, insa tunul a fost si-n dotarea ME Bf-109E3, Me Bf -110 C/F, FW-109 A1/A5, precum si pe bombardiere Do-217, Ju-88, He-177/limitat si pe durata scurta, dar si multe altele, inclusiv pe hidroavioane AR-196. Tunul avea urmatoarele caracteristici: fabricant Ikaria Werke Berlin; calibrul 20 mm; greutate 26,30 kg; lungime 1,37 m; lungime proiectil 8 cm; proiectile folosite: HE-M (Minengeschoss), greutate 90 grame, viteza initiala 700 m/s; AP si HE, aproximativ 115-117-134 grame greutate, viteza initiala intre 585-600 m/s; rata de foc: MG FF -520 proiectile/minut/MG FF-M (Minengeschoss) -540 proiectile/minut.

 

Mauser MG-81Z ( Z-Zwilling/Geaman) a fost o mitraliera dubla sincronizata dezvoltata de catre firma Mauser introdusa in dotare in 1942. Era formata din doua mitraliere MG-81 (aceasta derivand din celebra MG-34). A fost in productie intre anii 1940-1945 (MG-81 s-a produs la uzina din Oberndorf in 46.000 de exemplare, alimentarea cu incarcator tip banda putand fi facuta si pe stanga si pe dreapta), varianta „Z” intrand in dotarea Luftwaffe incepand din anul 1942. Mitraliera „Zwilling” avea urmatoarele caracteristici: calibrul 7,92 mm; racire cu aer; incarcator tip banda; greutate single 12,90 kg/Zwilling 25,80 kg; lungime 89 cm/96,50 cm; lungimea tevii 47,50 cm; rata de foc single 1600 proiectile pe minut/Zwilling 3200 proiectile pe minut (alte surse 3600 de proiectile pe minut); viteza initiala a proiectilului 750-790 m/s.

Era totusi o raritate in cadrul Luftwaffe, fiind dezvoltata din MG-81, mitraliera calibrul 7,92 mm proiectata in perioada 1938-1939 si produsa masiv intre anii 1940-1945. MG-81 deriva din extraordinara MG-34 fiind optimizata pentru utilizarea pe aeronave. Au existat si variante utilizate de catre Wehrmacht si Kriegsmarine, mitralierele fiind montate pe bipod sau tripod, insa nu au fost produse in numar mare. Multe au fost luate si de la Luftwaffe spre finalul razboiului si date trupelor ce aveau mare nevoie, astfel de mitraliere fiind vazute in apararea Berlinului. MG-81Z a avut si variante exotice, precum MG-81 R19/R=Rustsatz/Kit de conversie si MG-81 Z Giebkanne (R19 Rustsatz consta in 4 mitraliere MG-81Z dispuse unele sub altele in botul Dornier Do-217R/J, vanator de noapte. Do-217 este urmas direct al Do-17, primul prototip zburand pe 1 ianuarie 1938. Initial s-au numit N-1 si N-2, vanatori de noapte dedicati echipati cu radar FuG-202.

DO-217N +R19 IN BOT

Au fost realizati in numar mic deoarece datorita radarului greutatea aeronavei crestea la 15.000 kg/N-1 crescand consumul de combustibil si reducand autonomia. Datorita greutatii crescute N-1 abia atingea 7400 m altitudine fata de 8000-8400 de m la variantele anterioare. Viteza era de 500 kmh la 6000 m altitudine la varianta N-2, mai usoara decat N-1, aceasta avand 12.500 kg greutate, viteza maxima crescuta la 525 kmh, putand atinge 9500 m altitudine –pentru reducerea greutatii au inlocuit numeroase panouri din aluminiu cu panouri din lemn, acolo unde s-a putut. N-1 avea rezervoare de combustibil in locul compartimentului bombelor, se pare c-au fost realizate aproximativ 240 de exemplare incepand din aprilie 1943. N-1 au fost maxim 95 de exemplare construite pana in august 1944. MG-81 Z Giebkanne/Stropitoarea consta in 2,3,4 sau 6 mitraliere dispuse in container acrosabil, astfel de containere fiind vazute sub aripile Ju-87D/88.

MG-81Z Linsenlafette

Aceste containere speciale mai apar in evidentele Luftwaffe drept Waffenbehalter 81A/B –aceste containere aveau diametrul de 50 cm si 2,50 m lungime/2,73 m lungime cu tevile mitralierelor si contineau de regula 3 MG-81Z/6 mitraliere, darea focului facandu-se electric fiind utilizate in atac la sol, cu deosebire de Ju-88. Exemplare tarzii de Me-110C-F au avut si ele mitraliere MG-81Z in bot.

Waffenbehalter 81A/B

Oricum, MG-81Z a avut mai multe scheme de montare pe aeronave Luftwaffe, precum: Linsenlafette, 2xMG-81Z dispuse in botul vitrat, sistem ce se regaseste pe unele variante Ju-88A; Fensterlafette, MG-81Z montat in botul vitrat mobil, sistem regasit pe He-111; Kuppenllafette/Kurbellafette, MG-81Z montata in turela deschisa rotativa actionata manual, sistem regasit pe Arado Ar-240; Schwenkarmlafette, WB-81A/B. La varianta A mitralierele trageau pe directia de zbor.

MG-81 Z Fensterlafette

La varianta B, mitralierele puteau trage la unghi de 15◦, fiecare mitraliera dispunand de o rezerva de 250 de proiectile/1500 de proiectile in total/6 mitraliere. Alte surse mentioneaza 500 de proiectile per mitraliera, greutatea totala a containerului fiind de 180 kg. Unele surse mentioneaza ca la varianta B mitralierele erau mobile, ajustarea acestora pentru a trage la unghi de 15◦ facandu-se la sol de catre tehnicieni nu de catre pilot in zbor, insa e putin probabil sa fie asa –nu exista date certe.

CONTAINERELE CU MUNITIE 81A SI 81B

Cert e faptul ca Ju-88A-13 cu 4 astfel de containere continand 3 MG-81Z montate sub aripi au facut ravagii pe Frontul de Est, puterea lor de foc fiind devastatoare pentru sovietici –au fost putine astfel de aeronave spre norocul sovieticilor si ghinionul germanilor. Exista surse rusesti care sustin ca Ju-88A-13 putea “scuipa” pe ei 9000-10.000 proiectile pe minut. Foarte probabil, aceste containere au aparut undeva in 1943, munitia fiind produsa de catre Metallwerke Wandhofen GmbH din Dortmund. Waffenbehalter 81A/B a fost copiat de catre sovietici dupa razboi, UPK-23-250  fiind un bun exemplu).

 

Continuam cu Heinkel He-277 dar nu inainte de a vorbi despre proiectul din care acesta a facut parte, Amerika Bomber sau Proiectul Amerika, proiect initiat de catre RLM nu mult dupa anularea Uralbomber in 1940. Acesta a fost in mare masura Proiect Uralbomber reanimat dar la o scara mai mare. Ideea bombardarii SUA a venit Luftwaffe in 1940, aceasta dorind bombardiere cu raza lunga de actiune capabile s-atinga coasta de est a SUA pornind de la baze aeriene situate in Germania (11.600 km in zbor), Franta si Insulele Azore, drept urmare RLM trmite solicitari companiilor Heinkel, Junkers, Messerschmitt, Focke-Wulff si Horten (bine, bine, ne putem intreba ce treaba are Germania nazista cu Insulele Azore, acest grup de insule vulcanice ce apartin Portugaliei aflate in mijlocul Oceanului Atlantic? Pai are, fiindca Insulele Azore se afla la doar 3900 km distanta de coasta de est a SUA! Asta ar fi permis in mod clar ca Amerika Bomber sa-si faca treaba.

Kriegsmarine a vrut si ea baze aici pentru submarinele sale din Atlantic, Amiralul Erich Raeder, seful Marinei pe atunci, i-a sugerat asta lui Hitler imediat dupa capitularea Frantei in iunie 1940. Erich Raeder i-a sugerat lui Hitler sa ocupe urgent Islanda, Insulele Azore/Portugalia si Insulele Canare/Spania pentru a evita ocuparea lor de catre britanici sau americani. Hitler era interesat insa avea alte planuri mai stringente, se gandea deja la invazia Angliei si invazia URSS. Era totusi interesat, fapt confirmat de maiorul, pe atunci, Freiherr von Falkenstein din staff-ul Luftwaffe si comandant a-l X Fliegerkorps/Corpului X Aerian bazat in nordul Germaniei. Iata ce ne spune acesta cu privire la prioritatile lui Hitler in toamna lui 1940: “Fuhrer-ul este preocupat de chestiunea ocuparii insulelor din Atlantic in vederea angajarii ulterioare in razboi a Americii. Dezbaterile pe aceasta tema vor fi avute in vedere mai tarziu”. Oricum, pe 22 mai 1941, amiralul Raeder amana ideea invaziei Azorelor la ordinul lui Hitler, se pregatea Operatiunea Barbarossa/22 iunie 1941. Interesant e faptul, putin stiut dealtfel, ca Hitler a avut doua optiuni, Planul Barbarossa/invazia URSS si Planul Felix/invazia Peninsulei Iberice –cea mai mare parte apartine Spaniei, centrul, estul si nord-vestul. Portugalia ocupa aproape toata partea vestica a peninsulei. Strategii germane se gandeau ca prin ocuparea partii spaniole si portugheze se puteau extinde in Gibraltar care apartinea britanicilor. In mod cert urma invazia Insulelor Azore/Portugalia si Insulelor Canare/Spania insa Hitler a optat pentru invazia URSS promitand generalilor sai ca “infrangerea URSS se v-a sfarsi in cateva luni, dupa aceea ne ocupam de Felix”.

Infrangerea URSS n-a venit asa ca Felix a murit! Oricum, Hitler stabilise chiar si data demararii Planului Felix, 10 ianuarie 1942. Aici germanii urmau sa construiasca baze pentru submarine si aerodromuri de pe care urma sa decoleze spre America imensul bombardier Me-264, bombardier care atingea 15.000 km autonomie, putand ajunge lejer la Boston si Washington, basca sa se si intoarca. Stiau oare Aliatii de Felix? Da, stiau! Informatiile au venit din Spania unde dictatorul Francisco Franco era bine informat cu privire la planurile naziste. Si amiralul Wilhelm Canaris, seful Abwehr-ului, serviciul de informatii militar, a dat prin intermediari sau agenti dubli informatii Aliatilor cu privire la Planul Felix –se stie ca Amiralul era antinazist. Antonio de Oliveira Salazar, dictatorul de extrema dreapta a-l Portugaliei stia si el de Felix via Spania. Salazar s-a temut mereu ca Germania il va invada, firava armata portugheza n-ar fi avut nicio sansa).

Pe 27 aprilie 1942, RLM prezinta Fuhrer-ului planurile noilor aeronave si tintele din SUA alese de catre Luftwaffe, tinte pe care, teoretic, aceste aeronave, unele dea dreptul futuriste pentru acea vreme, urmau sa le atinga (Hitler ar fi ales tinte din 200 propuse, conform unor surse. Despre aceste aeronave, He-277, FW Ta-400, Ju-390, Ho-XVIII, Ju EF-140, Me-264, Me P.08-01 si Sanger Amerika Bomber/Silbervogel vom vorbi in capitolele urmatoare). Tintele stabilite aveau mare importanta strategica pentru efortul de razboi a-l SUA si nu numai. Iata care au fost tintele vizate de catre Luftwaffe in proiectul Amerika Bomber:

-Aluminum Corp of America/ALCOA, vizate fiind fabricile AlCOA/Tennessee si ALCOA Massena/New York. Alcoa era/este cel mai producator de aluminiu din lume. Compania a fost infiintata in Pittsburg/Oklahoma in 1888, initial purtand numele de Pittsburgh Reduction Company/PRC, devenind ALCOA din 1907. Insa povestea sa incepe cu doi ani mai devreme, respectiv pe 9 iulie 1886 cand Charles Martin Hall, inventator, om de afaceri si chimist lucrand impreuna cu sora sa Julia intr-o magazie atasata casei familiei din Oberlin/Ohio, descopera un procedeu chimic de obtinere a aluminiului prin electroliza, reducand drastic costurile de productie –procedeul a fost brevetat. Cam in aceeasi perioada, chimistul francez Paul T.Heroult descopera si el acest procedeu in Franta. Oricum, acest procedeu este cunoscut astazi drept Procesul Hall-Heroult, proces folosit astazi de toti marii producatori de aluminiu din lume. Hall este unul dintre fondatorii PRC, viitoarea ALCO, impreuna cu capitanul Alfred Ephraim Hunt (metalugist si industrias. In 1887 executa lucrari metalurgice la  Pittsburgh Testing Laboratory unde il intalneste pe Hall).

Hall si Hunt infiinteaza pe 1 octombrie 1888 compania Pittsburgh Reduction Company/PRC pe Smallman Street, avand un capital de 20.000 de dolari stransi de catre Hunt de la industriasi prieteni si colaboratori, multi dintre acestia ce se vor implica in noua companie, cei mai important fiind: Arthur Vining Davis “Art”, cel ce devine director general la ALCOA in 1907; George Hubbard Clapp, chimist renumit ce lucrase anterior la Pittsburgh Testing Laboratory; Howard Lash, proprietarul Carbon Steel Company; Robert Scott, director in cadrul companiei Carnegie Steel. Ca fapt divers, primul zbor a-l fratilor Wright a avut loc si datorita aluminiului folosit la realizarea motorului, aluminiu ce provenea de la compania PRC. La acea vreme aluminiul era un metal cu totul nou, usor si revolutionar. Folia de aluminiu destinata ambalarii alimentelor a fost inventata tot de catre PRC in 1907. In 1916 au scos tabla de aluminiu, in anii ce-au urmat aceasta a inceput sa fie folosita din ce in ce mai masiv in industria aeronautica ducand la “moartea” aeronavelor din lemn, panza si sarme. In 1918, la momentul intrarii SUA in razboi, 90% din productie se indrepta spre US Army, productie insemnand casti, bidoane, masti de gaze, gamele, placute de identificare, lazi pentru munitie, etc;

-Wright Aeronautical Corporation, vizate fiind fabricile din Paterson/New Jersey si Cincinnati/Ohio. Erau mari producatori de motoare de aviatie, germanii sperand ca astfel sa stopeze masiva productie de aeronave a SUA;

-Allis-Chalmers Manufacturing din La Porte/Indiana. Produceau motoare navale, turbine, generatoare si motoare electrice, buldozere si alte echipamente genistice, vehicule blindate si tractoare de artilerie in WW II –spre exemplu au produs masiv tractorul universal M6 si buldozerul HD-15A, utilaj intens folosit in Pacific si nu numai. Au fost implicate in realizarea unor echipamente destinate Proiectului Manhattan care a dus la realizarea primei bombe atomice din lume. Aici se produceau inainte de WW II utilaje de constructii, utilaje miniere, transmisii, tractoare si combine agricole. Se pare c-au produs si tunuri antiaeriene in WW II;

-Allison Division of General Motors din Indianapolis/Indiana, nume purtat din ianuarie 1941, initial numindu-se Allison Engineering. Important producator de motoare de aviatie si transmisii;

-American Car&Foundry/ACF din Berwick/Pennsylvania. Produceau trenuri, vagoane de pasageri sau marfa, autobuze si motoare pentru acestea. Intre 1940 si 17 aprilie 1944 aici s-au produs: 365 tancuri usoare M2A4 in perioada 1940-1941; 15.224 exemplare de tancuri usoare Stuart M3 pentru US Army, US Marines si programul Lend-Lease. Varianta M3, 4526 de exemplare produse in perioada martie 1941-octombrie 1942. Varianta M3A1, 4410 exemplare produse in perioada mai 1942-februarie 1943. Varianta M3A3, 3427 exemplare produse in perioada septembrie 1942-septembrie 1943. Varianta M5A1, 1000 exemplare produse in perioada octombrie 1943-aprilie 1944. Exista surse americane care sustin ca Hitler ar fi insistat ca ACF sa devina tinta prioritara in cadrul programului Amerika Bomber;

-Bausch&Lomb din Rochester/New York, important producator de echipament medical si consumabile de prim-ajutor (fese sterile, tampoane, garouri, dezinfectante, ata chirurgicala). In 1941 era principalul furnizor a-l US Army si aliatilor sai. URSS a beneficiat de produsele acestei companii prin programul Lend-Lease, insa in 1941 peste 70% din productie era destinata militarilor. Interesant e faptul ca-n anii *30, Germania importa din SUA echipamente si produse Bausch&Lomb (inclusiv pentru armata germana), companie infiintata in 1853 de catre opticianul John Bausch si bancherul Henry Lomb;

-Chrysler Corporation din Detroit/Michigan. Era vizata fabrica Detroit Arsenal Tank Plant ce apartinea Diviziei Tancuri, divizie infiintata in 1940 pentru constructia tancului usor M2 ajutand astfel US Army sa-si imbunatateasca rapid dotarea cu blindate –constructia fabricii a costat 20 de milioane de dolari, o suma enorma la acea vreme, insa era cea mai moderna din lume. In august 1940 insa, M2 a fost considerat depasit de evolutia blindatelor in lume, productia orientandu-se spre M3 –destinat pe atunci cu deosebire Marii Britanii, ajutand natiunea insulara sa lupte cu germanii (au produs 2000 de exemplare doar in 1941, ceea ce dovedeste forta economica colosala a Americii). Dupa decembrie 1941 cand SUA au fost nevoite sa intre in WW II, Divizia Tancuri a Chrysler s-a extins, o noua fabrica de tancuri fiind construita la Utica/Michigan, trecandu-se la productia de M4 Sherman. Pana in decembrie 1942, 5000 de muncitori produsesera 896 de M4 Sherman. Pana la finalul razboiului, Detroit Arsenal Tank Plant/2 fabrici aveau sa construiasca un sfert din totalul de 89.568 de  tancuri produse de SUA, adica 22,234 de exemplare (hmm, germanii au realizat 24.952-25.000 de blindate Panzer 1/2/3/4, Panther si Tiger 1/2 pe toata durata razboiului);

-Colt’s Manufacturing Company din Hartford/Connecticut, important producator de armament de infanterie. In timpul razboiului au produs peste 629.000 de pistoale M1911A1 si multe mitraliere Browning M1917/7,62 mm/racire cu apa. Pe timpul razboiului 15.000 de oameni au lucrat in trei schimburi, 24 de ore din 24 de ore. Colt s-a clasat pe locul 99 in randul companiilor care au prins contracte importante cu US Army;

-Corning Glass Works din Corning/New York, producator de sisteme de iluminare camuflate pentru vehicule militare, sticla blindata, inclusiv pentru aeronave. Au produs si lentile optice destinate sistemelor de ochire si vizare –au produs astfel de lentile pentru vizorul de bombardament Norden;

-Cryolite Refinery din Pittsburgh/Pennsylvania si Cryolite Mine din Arsuk/Groenlanda (Criolitul/Na3AIF6/Sodium Hexafluoroaluminate este un mineral natural folosit la obtinerea prin electroliza a aluminiului. Sper c-am priceput bine…Exploatau un mare zacamant la Ivigtut/Groenlanda, zacamant epuizat in 1987);

-Curtiss Wright Corporation, vizate fiind fabricile din Beaver/Pennsylvania si Caldwell/New Jersey, producator renumit de aeronave, cu deosebire destinate Marinei. Au produs masiv si elice pentru diverse tipuri de aeronave;

-Hamilton Standard Corporation, vizate fiind fabricile din East Hartford/Connecticut si Pawcatuck/Connecticut. Erau producatori renumiti de elice pentru diverse tipuri de aeronave. Ca fapt divers, elicea monplanului Ryan NYP botezat “Spirit of St. Louis” cu care Charles Lindbergh a traversat in zbor Atlanticul (Long Island/New York/SUA-Paris/Franta) intre 20-21 mai 1927, era fabricata de aceasta companie;

-Pratt&Whitney Aircraft din East Hartford/Connecticut, important producator de motoare de avion;

-Sperry Gyroscope Corporation din Brooklyn/New York, important producator de sisteme de ochire si vizare pentru aeronave. Vizoarele de bombardament Norden se produceau aici, si tot aici se produceau diverse sisteme de navigatie –giroscoape, girocompase, inclusiv pilot automat. Au produs si sisteme radar pentru aeronave si computere analoge destinate calcularii traiectoriei bombelor destinate vizoarelor de bombardament Norden. Ei au produs si turela Tip Bula de pe B-17/24;

-Se pare c-au vizat si distrugerea unei mari fabrici de aluminiu din Vancouver/Canada, insa nu e o certitudine.

Va urma.

 

WW 

 
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.
https://www.globalsecurity.org/military/…/uralbomber.htm

www.aeroflight.co.uk/military/ural_bomber.htm

Luftwaffe Resource Center – Bombers – A Warbirds Resource Group Site

WW2inColor.com

www.classicsofstrategy.com/…/the-command-of-the-air-by-g…

www.iwar.org.uk/military/resources/aspc/…/theory/douhet.ht…

https://thelegatus.com/…/giulio-douhet-and-air-power-theory..

www.iwar.org.uk/military/resources/aspc/…/theory/douhet.ht…

https://www.militaryfactory.com/aircraft/detail.asp?aircraft

https://www.warhistoryonline.com/…/heinkel-177-flaming-c..

https://www.defensemedianetwork.com/…/heinkel-he-177-b…

Nevington War Museum

www.warbirdsresourcegroup.org › … › HEINKEL He 177

El Gran Capitán

Wings Palette

Navigation

company.airbus.com/company/heritage/…/The-Caravelle.ht…

www.oncamouflagedwings.org/loo/loo08.htm

silverhawkauthor.com/german-warplanes-of-the-second-wor…

www.ww2.dk/air/jagd/ekdo25.htm

erprobungskommando.de/erprobungskommando-25.html

Walter Rocket Motor

https://airandspace.si.edu/…/junkers-jumo-004-b-turbojet-en…

ww2data.blogspot.com/…/italian-explosive-ordnance-bombs…

https://synonymsbot.com/fernbedienbare

https://forum.warthunder.com/index.php?/topic/113178…

https://frontsector.be › Materiaal › Vliegtuigen

https://forum.cartridgecollectors.org/t/…7…wb-81…/9247

https://www.militaryfactory.com/aircraft/detail.asp?aircraft…

www.aviastar.org › … › Germany › Heinkel

www.historyofwar.org/articles/weapons_he277.html